Femeie de spumă
te învelești în ceață și dispari,
pentru tine nu tace poetul.
El vede cum întinzi răbdarea zeilor
spre prăpăstii
albastre.
Tu scrii despre Nichita și el tace,
îndoaie puțin doar spațiul din jurul
gleznelor tale.
Când plec, te uit și nu mai știu de tine,
când mă întorc ești tot acolo zâmbind.
Mi-ar plăcea să aflu lungimea unghiilor tale,
măsura de la pantof,
culoarea eșarfei pe care o porți în toamnă.
Mă văd iarăși plecând, iar tu vei fi
cea mai mare pedeapsă.
Poezie:
Comentarii
Aranca -
O femeie devoalându-se de ceață în anotimpul Poetului. Străină și atât de aproape/departe, ca o lumină crescută din toamna rămasă-ntre ape, uitată într-o arcă de alabastru ("Mă văd iarăși plecând, iar tu vei fi cea mai mare pedeapsă.") Superbă imaginea: "Tu scrii despre Nichita și el tace, îndoaie puțin doar spațiul din jurul gleznelor tale." ..."Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare."
Călin Sămărghiţan -
Marina, n-o să pot scrie în ritmul și la înălțimea receptării tale. Mulțumesc.
queen margot -
sincer mi se pare un poem slab epitete banale, singurul lucru ca imi atrage atentia e /îndoaie puțin doar spațiul din jurul gleznelor tale./ am citit-o de cateva ori si imi lasa un gust salciu in gura, nu aduce ceva nou, ceva care sa ma faca sa tresar, sa tremur, sa ma infior. femeie de spuma..s-a mai spus prapastii albastre s-a mai spus. .... poate gresesc si e genial insa iarta-ma, mi se pare slab si anost. simpla aparitie a numelui lui nichita acolo nu salveaza poemul.
Călin Sămărghiţan -
Katya, te cred, iar opinia ta nici nu mă deranjează nici nu mă miră. E o chestiune de receptare reciprocă. Avem lungimi de undă diferite, asta, însă, nu înseamnă că nu te citesc.