pentru aceste versuri deosebite prin forța de sugestie, pentru cuibărirea în poeme, pentru intrarea în lume ca în versuri. apoi nici nu ști cum intri în el pe nerăsuflate cresc copaci stai și îi privești printr-o fereastră vine cineva te prinde de mână prelungește până la tine ore și totul începe să pâlpâie iar nu-ți fie teamă trebuie doar să mărești miza uneori trebuie să ne personalizăm prăpăstiile, să le căptușim cu realitățile noastre, pentru că unde este mai liberă căderea, decât într-o lume în care poți urca? frumos, anna!

ajung și eu pe aici, mai târziu, ca de obicei, dar mie nu mi se pare deloc fără echivoc prăpastia, ci dimpotrivă, aș putea să o iau școlărește și să-i dau câteva interpretări, de exemplu: lumea sau poezia, universul creației...sau chiar viața... și o să iau o temă de reflecție...poate mai găsesc... și eu am scris cândva despre o prăpastie de care nu mai vreau să-mi amintesc însă...