să încerci a impune iubire
e ca și cum ai cuprinde cu brațe amputate o sferă

am pășit strîmb cînd am spus adevărul
ca și cum umblam pe sub ape deasupra
doar gheața
tăiam în ea căutînd
acel curcubeu despre care aflasem
înainte de naștere

era doar o ușă acolo
ai deschis-o apoi ai privit peste umăr
eu mă înveleam în regrete ca într-o cămașă nouă de in

desigur ne rămîne o viață-nainte îmi spun
ne putem măsura limitele inconștiența
razele diametrele circumferința de cerc
cercul unde ne putem apăra mai bine
de noi
sau de cel spre care-am întins mîna orbește
pe cînd gîndurile de ieri și de azi
nu se întîlnisera încă

*

uneori trebuie să te țină cineva după gratii
numai așa nu pornești singur pe apele nopții
fără întoarcere
(degetele noastre împletindu-se reci
acea dezgolire de vorbe
cît un țipăt de șoim)

*

în palme ți-a ramas numai umbra
strivită
îmi spun
oamenii s-au făcut mai mici mai departe
cum casele de care te îndepărtezi
casele prietenilor tăi
prin care se cuibărește uitarea
și te temi îți e frică să mai bați la porți mute

*
tu

îmi vorbeai de coincidențe
îți prindeam vorbele și făceam din ele brățara de duh
apoi o strecuram pe încheietură
să nu zboare pe geamul deschis
să nu zbor
de fapt de la o înalțime în jos
totul se clatină
nici timp să îți măsluiești căderea nu ai
mîinile tremură se desprind înainte ca cerul
să te răstoarne
înainte să devii o absență
un minus în plus
pe pămînt

doar cineva te mai poate striga pe nume
în urmă
n u p l e c a a z i