pe-atunci eram doi sclavi lactei
căutând ouă albastre prin trestii
iar umbrele ne creșteau pe gnomon
nepăsătoare
când treceam prin propilee
spre ritualul înverșunat...
desigur tu ai uitat visele cu actinii
când ne apăsam ochii râzând
pentru jerbe de fosfene...
ne deificau
toate acele abluțiuni lenoase
când timpul ne inunda în fiecare primăvară
și-ți scoteam din păr speriații morpho aurora
ca să-ți pun ferigi pe pleoape...
ne-au devorat termitele vesperale
în deșertul ca o pâlnie
acum toate astea sunt un breloc cu deja-vu-uri
și tu te alinți că nu mai știi nimic
de Tutankamon de melcii de pe cvadrant
de efervescența iubirii noastre
ca un pește-arlechin
sfârâind pe nisipuri
Poezie:
Comentarii
emiemi -
In opinia mea, un poem mult prea tehnic si prea suprarealist. O ecuatie care constata dar care nu-mi transmite nimic.
Doru Lubov -
pe-atunci eram doi sclavi lactei căutând ouă albastre prin trestii umbrele ne creșteau pe ceasul solar nepăsătoare când străbăteam porticurile spre ritualul înverșunat... desigur tu ai uitat visele cu anemone marine când ne apăsam ochii râzând pentru jerbe de culori ne zeificau zi după zi spălările rituale când primăvara inundații de timp... îți scoteam din păr fluturi albaștri speriați ca să-ți pun ferigi pe pleoape ne-au devorat termitele serii în deșertul ca o pâlnie... acum toate astea sunt un breloc cu deja vu și te alinți că nu mai știi nimic de Tutankamon de melcii de pe cuadrant de iubirea noastra efervescentă ca un pește-arlechin sfârâind pe nisipuri
Aranca -
A doua variantă pare mai șlefuită, mai accesibilă. Tenta suprarealistă generală pare să ducă undeva spre Salvador Dali al anilor 70: dacă privești spre ex. "Gala privind marea Mediterană care la 20 m se transformă în portretul lui A. Lincoln", nimic nu este ce pare a fi. Același fenomen se întâmplă și la poemele tale. Titlul este incitant. Dar trebuie păstrat suflul acestuia pe tot parcursul textului. Nu neologismele trebuie să incite ci metaforele. Încearcă să îți asumi versurile în orice moment. Locuiește tu însuți în ele și reconstruiește această lume ca cum e singura metaforă în care poți respira. Bine ai venit!
Aranca -
Erata: "Locuiește tu însuți în ele și reconstruiește această lume ca și cum e singura metaforă în care poți respira."
Doru Lubov -
Multumesc, Aranca. Ai mare dreptate cu atmosfera daliniana. Sugestia cu locuirea metaforei mi-a dat de gandit. Mersi de primire!