super faină, m-a cucerit strofa asta:

ciorile călăresc ceața cutezătoare
ca niște războinici pe timp de pace
copacii se ascund de picurii mari
pe care nu îi vrei să-ți strivească fața
dar pe care iubești să-i auzi
cum se frâng de acoperișul casei

ca să nu mai vorbesc de sunetul finalului când e citit cu voce tare.

în timp ce
în preajmă
vezi doar
kilometri întregi de nimic

felicitări Mădă! Nici varianta lui Virgil nu e rea! Deci toată aprecierea mea!