cât de departe-i palatul vieţilor anonime
Omul metamorfoza fără de-nţeles
între două lumi sinonime

încet am învăţat să mor mai frumos
dragostea persistă în tăcere
transmite reverberaţii
de durere

« coşmarul tinereţii
îmbătrânirea lentă
ceea ce nu mă ucide
mă face sclav al durerii »

sunt clona umbrei mele
ne-mbrăţişăm în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundem în jocuri de lumini
şi de imagini succesive

şi cui i-ar păsa de umbra întemniţată de un Soare hain
fără de tine razele sunt muguri de zăpadă ce-mi zgârie retina
faţa de pernă încă mai păstrează la colţ un zâmbet
acostez la ţărmul viselor

nu există lege în ceea ce priveşte direcţia timpului
nu există lege în ceea ce priveşte amorul
suntem născuţi din aceeaşi ţărână
praf aruncat în ochii existenţei

lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori
te pierd printre ecouri rupte de cadenţă
diforme gânduri exorcizând
tăcerea

şi cui i-ar păsa de promisiunile din cărţile sfinte
fantoma unui paradis pe care nu-l vei atinge
decât cu vârfurile degetelor
de la picioare

suntem suflete pierdute
ca florile-n oceane
de furtuni