stăteam în roiul acela de cuvinte
părul tău era plin de polen
duminica în zori mierea amăruie
umplea cofrajele de ouă care placau mansarda
cântam la chitară
aveai un fel ciudat de a asculta
cu bărbia ridicată
cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii
şi genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie

va trebui să-mi schimb obiceiurile:
ceasul va sta pe mâna dreaptă
voi scrie cu stânga
şi memora forma copacului din dreptul maşinii
zone cerebrale vor face schimb de abilităţi
alţi neuroni umplând fagurii goi
la o sută de ani voi fi trist amintindu-mi
discuţia despre păpădie
ţie îţi plăcea globul evanescent perfect elaborat
mie dezastrul din clipa următoare
zborul seminţelor prin aer
şi rizomii de mai târziu adulmecând izvoare subterane
am ştiut de atunci că te voi lăsa să pleci
oriunde oricând
că lucrurile sunt dureros de simple
şi nu
nu-l cred pe cărtărescu
unii chiar întorc privirea în fotografia de grup