clădiri înalte șosele aglomerate pietoni numeroși
vibrez ca într-un vid
lucrurile devin ovale pe strada popa tatu
încă îmi miros hainele a cafea
când ondulația unei mașini
mă izbește
privesc bordura umedă rece
eram pe ea
niciodată nu m-am simțit atât de mărunt
sunt înjurat dar nu înjur
e rândul meu să iau ceva
din memoria celor dragi
să pun sub pigment cu delicatețe
proaspăt uscat pe păr
cald nesigur
îmi revin
ca dintr-o călătorie
îmi pot exprima disprețul râzând dar nu o fac
astăzi am plecat ca un foșnet fără țintă
să caut lucruri veșnice
în magazine în prieteni în voi
încă nu mi-e silă că pot să fiu fericit în societatea
asta banală de consum
mă dezic de toamnă
senzual e să dezlipești o frunză de asfalt cu limba

sunt absolut sigur că vei face pe cineva fericit