ce fraged adevăr strivești sub sân

imaginea utilizatorului francisc

ce fraged adevăr strivești sub sân,
ca firul de iarbă sub piatră?
și ce lumini? ce demon alb, flămând,
din laț scăpat în sânge-ți latră ?
urechea îmi așez și eu la rând
s-aud zvâcnind, sub noi, trecând
carul de foc al iubirii
și în urmă trădarea
nu știi? când dormi, pe gât îți intră, ca un șarpe, rupt,
înduioșarea.
în timp, prin oraș, moartea s-a lepădat de veșminte
și dirijează, prin intersecții, circulația
de sentimente

e o peșteră sânul tău. cineva, sau ceva, înlăuntru, țipă
brațul meu ca un bici a pocnit
despicat în aripă
să-i acopere gura.
o, zei, sunt nebun, îi aud scâncetul oaselor, a lor clipocire
o sorb
nebun, în piele îmi scobesc, înfrigurat, vorbirea-i în somn,
râsul acela, înjurătura.
pe stradă, acum, moartea s-a așezat pe bordură
și așteaptă cuminte,
scobindu-și un dinte

vino, ca o candelă noaptea, pe ape
cu fire de iarbă gleznele, mâna să-mi legi deîndată
vino, îi strig în ureche,
scoală-te și pentru mine o dată
țipă, iubito, cât vrei: tu ești cel în care mă caut
tu ești acela care odată m-a încăput!
în hol s-au întins ape, pe ape, se leagănă moartea
într-o farfurioară de sticlă. peste masă a întins mâna, o carte a desfăcut
lumina din ea a izbit-o în față. ai văzut?
acum, iată!, goală, citește.
peste sân scuipă semințe
și, plictisită, pe fereastră privește

Comentarii

cozaniana

de la strofă a două în jos,cel puțin, poezia asta e strălucitoare. încă mă minunez cât de bine se pot îngemăna, în textele tale, acordurile ce mă duc cu gândul la Psalmi cu modulațiile ironiei. "vino, ca o candelă noaptea, pe ape cu fire de iarbă gleznele, mâna să-mi legi deîndată vino, îi strig în ureche, scoală-te și pentru mine o dată țipă, iubito, cât vrei: tu ești cel în care mă caut tu ești acela care odată m-a încăput!" superb!

mica cozaniada

multumesc, adriana. sa stii ca tot m-am invartit pe langa prima strofa, insa deocamdata am ramas cu invartitul. legat de text in ansamblu vreau sa atrag atentia si asupra aspectelor "horror" prezente aici, dupa cum remarca cineva. cred ca voi mai scrie din astea