Sonet 140

imaginea utilizatorului cvasiliu
CCXLVII

Nu-mi priponi în lanțuri, de stalagmite, visul,
Chiar dacă-aici chemarea se-ntoarce și e cald,
Chiar dacă pot cunoaște cu flacăra abisul
Și pot smerit în taina comorii să mă scald;
Căci sunt plămada slabă a orelor albastre,
Ce își împinge toate speranțele pe front,
Ce vrea să-noate-n lacul înmugurit cu astre
Și-n ochiul altei zile clipind la orizont;
Și numai câteodată pribeagul os trădează,
Îmbrățișând blestemul măselelor de fier
Și se ascunde-n locul în care nici o rază
Nu a pătruns, iar cordul se-anină de eter.
Mă-mpart în două, jertfă, sub fulgerul amar:
O jumatate humă și-o jumătate har.

30 XII 2007

Comentarii

un sonet cu un final superb: "Mă-mpart în două, jertfă, sub fulgerul amar: O jumătate humă și-o jumătate har." un sonet pe care continui să îl scrii cu evlavie și credință în Poezie, motiv pentru care eu iți mulțumesc.