Ce am scris aici este poezie. :-) Am plantat mai multe sensuri și probleme. Cine înțelege asta bine, cine nu iarăși bine. Mulțumesc că vă bateți capul cu experimente poetice ce par nesemnificative. Voi vedea pe parcurs ce răspunsuri se înfiripă la întrebarea "unde e textul?". Bianca, e relevant că ai adus în discuție "locul" și "dependența".

Îmi cer scuze că nu am perceput ce este dincolo de cuvinte astfel încât am creat acest malentendu. Voi fi mai atentă. Iată și povestea care înlocuiește (cvasi)poezia "fără comentarii”.

Sapphire, mă bucur de revenire. Mă gândesc să înlocuiesc poemul de aici cu un altul. Așa poate mai vii încă o dată. :-) nu mă deranjează comentariile. Le iau ca atare, de orice natură ar fi. Fiecare dintre noi avem câte un univers valoric, uneori foarte diferit de al celuilalt, dar eu apreciez spiritul critic, oricât de ascuțit, oricât de aiurit, oricât de zornăit ar fi și îmi pare foarte rău că unii nu-l separă de atacul la persoană. Se spune că în timpul lecturilor cu public, poeții americani obișnuiesc să dea detalii despre creațiile lor, spre deosebire de cei de dincoace de ocean care se pare că preferă comentariul celorlalți. Îmi pun pe umeri un steag cu dungi și stele și spun că este vorba de "fiica văcarului", a unui cowboy deci, a unuia care vorbește engleză. Raportul tată-fiică exprimă un raport între cultura americană și cea română. Cred că e de ajuns să ne uităm un pic în jur pentru a observa cum cultura americană ne inundă viața de zi cu zi, ceea ce e mai mult decât pur și simplu a stropi grădina. După părerea mea mai trebuie să ne diguim "valea", să tundem buruienile din "livada măslinilor" (degeaba ne dăm noi pacifiști, plecând capul pentru a nu primi lovitura de sabie; de altceva e nevoie). Puteam să spun fiica de cowboy, dar am preferat să dau și o nuanță locală demersului meu (sunt pasionată de teoriile globalizării). Acum un an m-am întâmplat într-un sat de la țară, unde m-am uitat atent la o femeie la prima tinerețe care păștea vacile. Uneori mă uit și la lucrurile astea. E păcat? Mă gândeam la ea când am scris (sub ultimatum :D...) versurile astea, deși am lăsat deoparte sordidul contextului pe care poate îl voi folosi în alt text. Că el e păstor în deșert, pe deasupra și orb, are iarăși mai multe înțelesuri. Deșertul e mediul arab, efemeritatea, locul unde se înregistrează temperaturile cele mai mari, dar și cele mai mici, expresie a luptei cu limitele. De ce oare sunt asociați arabii cu efemeritatea, după ce au scris „O mie și una de nopți” printre atâtea altele? Cel puțin așa înțeleg eu să se petreacă un comentariu. Aș putea să-mi fac și un comentariu autocritic, să întreb autoarea de ce mizează pe modernisme răsuflate și siropoase când acum se scrie pictural, fragmentar, dialogic. :-) N-ar părea aiurea? De aceea întreb pe ceilalți câte una și alta. Intenția mea nu e de a demonta poezii, ci de a găsi elemente de legătură cu cel care le scrie. E ca și cum l-aș vizualiza pe autor (care și-așa e virtual) purtând haina propriilor versuri și nu doar veșmântul gol. Stilul de poezie scurtă propus inițial nu este nou. :-) Ghici ghicitoare! Poate dacă ar fi avut alt conținut, ar fi avut și alt efect. Dacă scriam de exemplu: Titlul poemului: O ființă Poemul propriu-zis: Monica Manolachi mă întreb ce-ar mai fi ieșit. :-)