Acesta este un poem căprui cu breton drept,
prunc născut înaintea mamei sale,
la două sute patruzeci de luni și-un cuvânt.
L-au alăptat pe rând toate întrebările lumii,
femei vitrege cu sâni mari și veninoși,
care au jurat strâmb scuipând pe frunte pământul
că toamna lor nu coace niciodată mere.
Un bătrân cu degete multe a tăiat pentru plânsul lui
stejarul cel mai surd din cel mai cântec sat.
Leagănul cioplit mai e și astăzi
cuibar pentru ouă de visători.