din punctul a gura mea se înscrie pe linia gurii tale, din punctul b
dar, iată, din nou,
între a și b există mereu un ce care se cere trecut
trecutul tău, trecutul meu
și trecutul trecutului nostru

dar între a și c
între a și c, biata gură, vai, biata gură a sufletului se lovește de trup ca lumina de zid
îl numim d
d de la jumătatea-distanței-dintre-a-și-c
tu știi cât îl urăsc eu pe d. și nu tânjirea mâinii tale după somn. și nu zâmbetul tău mirosind a pat dimineața
dar, vai mie, vai ție, suflet al nostru și al tău
între a și d
între fața lui a și fața lui d
se pune fața lui e
ca un făcut care a știut, a trecut
examenul conștiinței
și a pus mâna la gură

și tot așa,
între noi, se pun, în răsfăț, toate gurile alfabetului
și nu se știe cum se face una cu noi – totul tău și al meu
când scoatem limba unul la altul
a semn de pace
pentru că, -vezi tu, mereu există un pentru că-
cum ar fi
pentru că nu am fugit niciodată, încă nu,
în realitate
din viața noastră secretă
în lumea largă