Romanul "Copii de aruncat” este puternic ancorat în realitate. O realitate a unei Japonii contemporane altfel decât o cunoaștem, îmbibată de violență, droguri și personaje alienate. Doi copii abandonați în boxele de bagaje ale unei gări își croiesc împreună, încă de mici destinul, trecând printr-o acută criză de personalitate. O copilărie sub semnul autismului, o adopție parțial eșuată și drumurile lor se despart lăsând adânci urmele unei frustrări care naște, în mintea lor, setea de răzbunare, mai întâi pe mamele care i-au abandonat și, mai apoi, pe societatea indiferentă. Kiku și Hashi trec prin experiențe care, în loc să-i călească, le deschid perspective halucinante. Hashi fuge de acasă și este adoptat de o comunitate de renegați din suburbiile capitalei unde trăiește experiența homosexualității, care îl propulsează, și datorită unor calități vocale de excepție, în lumea show-biz-ului. Celălalt trece prin stări confuze provocate de moartea mamei adoptive și de descoperirea adevăratei fețe a lui Hashi. Nevoia de evadare din spațiul alienant, dar și de regăsire a adevăratei mame, îi provoacă o stare de ură perpetuă și dorința de a distruge îi marchează destinul. Când, în sfârșit, își întâlnește mama, impulsul de a scăpa de obsesie îi dă puterea de a o ucide. Fiecare din cei doi își găsește un reper în două țeluri: în urma unui tratament la care fusese supus în copilărie, sunetul unei inimi bătând îi rămâne întipărit în memorie, iar Hashi face din regăsirea acestui "cântec" o manie. Pe de altă parte, Kiku aude, mic fiind, un cuvânt bizar care-i deschide calea unei căutări febrile – Datura. Ambele personaje par a trăi numai pentru a descoperi ce se ascunde în spatele acestor obsesii.
Murakami dă Japoniei contemporane o aură infernală. Viitorul acesteia se relevă sumbru, din perspectiva unor personaje asociale, preocupate de obsesia distrugerii, forțate de destin să se mențină pe fragila linie a delincvenței . Deveniți populari, eroii nu numai că nu se adaptează, dar clachează și trec la fapte abominabile, justificate doar de starea precară a conștiinței lor. Nu există morală, drepturi, satisfacție, ci un egocentrism feroce.
Romanul "Copii de aruncat" este unul halucinant, o parabolă a lumii contemporane care cucerește încă de la prima lectură.

Ryu Murakami - "Copii de aruncat”, Editura Polirom, 2005. Traducere de Florin Oprina.