eu sînt cuvîntul care te-a scos din robia tăcerii
să nu ai alte cuvinte
în afară de cele pe care le spui
chiar și măcar printre dinți
să nu îți faci vorbe
de lemn din lut sau de fier
să nu te temi de ele și să nu le slujești
să nu iei în deșert numele sau prenumele
vreunuia din frații și surorile tale
ca să nu îți rămînă cuvintele goale
și fără noimă pe pămînt
să îți aduci aminte de tăcere
ca de o sfințire
în care îți mîntuiești limba
să cinstește gîndul și fapta
pentru ca să aibă viață lungă
vorbele tale pe pămînt
să nu ucizi cuvintele născute
pe buzele altcuiva
să nu preacurvești cu înțelesuri
pe care nu le cunoști
să nu furi amintirile și visurile
nimănui
și să nu mărturisești cu sîrg
punîndu-ți mîna la gură
în fața prostiei și fricii
ca să nu poftești substantivele verbele adjectivele
și interjecțiile fratelui tău
ci să rămîi tu însuți
și să nu ajungi un om lipsit de cuvînt
Comentarii
parere
bobadil -
Interesanta lucrare poruncile prin perspectiva cuvantului, a logosuui. Mi-a placut, e o inovatie, recunosc Simtirea insa nu o vad nicaieri nici nu isi gaseste locul intr-o astfel de scriere intelectualizata. Eu sper ca Virgil nu va evolua prea mult pe acest taram si isi va regasi cat de curand pentru bucuria noastra a cititorilor de poezie acel sentiment unic. Acela care ne face sa citim iar si iar un poem. Marturisesc ca atunci cand ma dezamagesc mai tare postarile recente ale lui Virgil pun mana pe cartea lui (cu dedicatie, asta e...) si o iau mereu de la inceput. Pentru ca asta e poezia, nu? Mereu de la inceput. Eu Andu inca nu am un inceput dar speranta nu? moare ultima... chiar daca in chinuri.