Ulbis mai avea o singură dorinţă.
Să fie împlinit.
Îi apărea mereu în vis,
dar în fiecare dimineaţă
uita cu totul...
Se simţea pe dinăuntru
ca o întrebare fără răspuns
îndepărtată,
unghi de nepătruns.
El nu ştia matematică.
Număra pe degete.
Şi de fiecare dată când se apropia de rezultat
trebuia s-o ia de la capăt.
Ulbis...
măsura timpul.
Îi dădea coordonate,
distanţe egale
puncte
multe puncte de trecere;
libertate.
Era o axiomă
în care necunoscutele
se întâlneau pe acelaşi portativ
intersectându-se.
Ulbis...
asculta bătăile inimii
aţipind
în braţele lui pitagora.
Şi se trezea
pe ipotenuză
dezgolit.