„Faci ce faci și tot aici ajungi!” și-a zis.
Se vedea iar acolo și vorbea neîntrerupt, de parcă fusese mută într-o viață anterioară. Buzele renunțaseră la starea de repaus. Le-a simțit mișcându-se când s-a apropiat un boschetar pitic, s-a uitat mirat și apoi a făcut drum înapoi.
- Parcă tu ești sănătos să umbli pe căldura asta în parc. Dă-mi și mie! Dă-mi! silabisi ea fără noimă. „Mai am patru. Crezi că-ți dădeam?” a spus de data asta în gând, cu ură.
- Duceți-vă...și nu mai continuă, căci nici ea nu știa unde să îi mai trimită.
S-a așezat pe prima bancă pe care a văzut-o, a scos o țigară, iar pe celelalte trei le-a băgat în buzunar cu grijă, rupând una.
O tentativă de câine trecu alene și se opri în fața ei, de parcă ar fi întrebat: ”Ce cauți aici? Nu te-am mai văzut. Ești pe teritoriul meu. Ce vrei?”
Era vai de capul lui, avea păr cât să acopere pielea și osul, păduchi ce-i întunecau existența și o mândrie care nu-și avea rostul. A vrut să latre, dar i-a trecut repede, pentru că s-a gândit să nu exagereze, probabil.
Și-a ridicat armele, anume coada....până la jumătate... după asta a căzut moartă, s-a întors cu fundul și a plecat plictisit. Părea o pisică îmbrăcată în câine de la spate.
- Pleacă! Crezi că am nevoie de tine? i-a urlat ea. Potaia nici măcar nu s-a sinchisit și a mers alene înainte sau... fără țintă...
În deprimarea aia prostească, dată de câteva sau prea multe beri consumate la o terasă, s-a gândit că nicio javră amărâtă nu ar dori să stea lângă ea. Așa de trist era... până și ideile i se împleticeau. "Aoleeeuuuu...Așa de trist...și pomii aștia mulți dansează, deși nu bate vântul...De ce dracu' o fi plantat primăria sau primarul sau ăia care plantează pomi sau... cine i-o fi plantat? În fine, dar de ce așa mulți în zona asta verde? Parcă nu erau… Pentru că e zonă verde, d-aia! Poate îi plantează deja crescuți… Nici nu mai gândești rațional! Ba sunt cât se poate de rațională, dragă! Lasă castanii, sau pinii sau brazii sau sequoia sau ce mama lor or fi, de ce nici măcar nu s-a întors câinele? Cred că am țipat. Ei nu au instinct? Dacă m-aș fi repezit la el? Cu puricii lui cu tot? Parcă ai terminat geografie, Ela! Sunt sequoia în parcurile din București? Ei, nu? Dar sunt și palmieri...I-am văzut eu la Universitate sau la Unirii, nu mai știu sigur. Era undeva în centru. Am dreptate? Păi, am! Ce crezi, că în rarul caz în care beau o bericică, nu mai gândesc? Doamne ferește! Nici nu mă cunoști! Odată am luat 10 la un examen oral cu ajutorul acestui elixir. Și era ditamai profesorul. O somitate care îți inspira teamă doar când îl vedeai. Mi-am amintit absolut tot ceea ce citisem o singură dată din 500 de pagini. 5 sutici de pagini! Ce mai zici de asta? Câtă inteligență! Probabil de asta nu mă vrea nimeni. Lumea e invidioasă...offf...ce invidioasă e lumea asta! Poate ar trebui să mă arunc în fața metroului. Am văzut un om făcând asta acum vreo 3 sau 4 sau câteva luni. Scapi de tot...repede și sigur. Dacă tot ești singur și lumea e invidioasă... Ce dracu' să faci? Păi, nu? Păcat că nu am o stație de metrou aproape. Nimic nu e lângă tine când ți-ai dori și tu pe cineva...Dacă nici stația de metrou nu se mută, atunci cine? Dumnezeu e nedrept! Probabil e și el om, na! Cine mai e corect în zilele astea crâncene, când toți se gândesc numai la ei? Păi da’ el este un om mai special...după chipul și asemănarea noastră dar...foarte milostiv. Nu! Nu! Nu! Scria undeva, în Biblie cred, că...te pedepsește. Și rău! Da’ ce i-am făcut eu? Păi cum, ce? Nu te-a întrebat maicuța aia de la mănăstire, când ai fost cu prietenul tău, dacă sunteți căsătoriți? Tu i-ai răspuns că nu și ea ți-a zis: "deci, trăiți în preacurvie!" Tu i-ai spus: "de 7 ani!". A fost tare asta! Ce am mai râs! Da, dar...e păcat cică. Oamenii ăștia care cred prea mult în ceva, au o doagă lipsă, mă! Păi ea zisese că și copiii ei trăiau în preacurvie! Păi era nebună și ea! Dă-i naibii de proști! Nici nu te vor, nici nu te apreciază, dar ce dracu' au cu tine? Stai în calea fericirii lor? Nebuni cu toții...Să ne concentrăm asupra altor lucruri mai importante, că dăunăm creierului și iar ne gândim la ăla de la metrou. Nu e bine! Ai băut, iar alcoolul te deprimă. Încearcă să îi învingi efectele secundare și să te bucuri de senzație! Săracul tati...și el s-a bucurat prea mult de senzație sau ce dracu' o fi fost. Of, tati....offff...ajută-l Doamne să fie bine acolo unde e... Chiar dacă am păcate... dar eu sunt sigură că tu ești în ton cu moda asta nouă: nu am avut bani să facem nunta. Dacă ne-ai ajuta Tu cu niște bani, ar fi altceva! Nici tati nu mă mai vrea... Of...nimic nu e cum trebuie pe lumea asta. Și mai e și piticul ăla. Tu l-ai pedepsit? Da' pentru ce? Ca să știu ce să nu fac, nu de alta! Păi da crezi că o să-ți spună? Nu auzi că e milostiv dar pedepsește? Păi și eu cum dracu' îmi dau seama dacă e milostiv sau pedepsește? Nu ai cum să fii amândouă! Trebuie să pricep acum și asta? Păi depinde de persoană și de păcate presupun! Și crezi tu că stau eu 7 ani să reflectez la asta? Altă treabă n-am...căcat... Și în cazul în care reușești să ajungi acasă cu bericica aia iar el te întreabă ce ai? Ce îi spui? Adevărul! Că sunt foarte obosiiiiită. Da’ nu sunt? Uită-te la mine! Pic de oboseală. Eu nu mint. Niciodată, dom-le!"
Piticul a apărut iar, cu mult curaj, nu se știe de unde și i-a întrerupt gândurile confuze :
- Ai o țigară?
- Nu am, i-a răspuns, ofuscată după cearta cu toată lumea.
- Păi văd că fumezi!
- Vezi bine! Dar asta e ultima. Și se spune “ te rog frumos” și-a asezat mâna protector pe buzunar, ca un calic în lipsuri...
- Se spune pe dracu’! și-a continuat drumul nemulțumit.
A trecut pe lângă câinele care nu se grăbea, i-a dat un picior, și-a aprins o țigară și a mormăit o înjurătură, al cărei înțeles doar el îl știa.
- Văd că ai! De ce mai ceri?
- Degeaba. Tu fumezi una pe zi?
- Da, minți ea cu ură, îi crescu tensiunea la 24 cu 9 și se hotărî să-l ucidă cu prima ocazie că tot nu gândea...hobbitul...iar dacă era câinele acolo, l-ar fi lovit și ea.
- Să te bucuri de soarele ăsta!” i-a dat el peste nas.
- Să te duci dracu’! i-a răspuns în gând și “ mulțumesc, la fel” s-a auzit.
După ce s-a îndepărtat cât de cât, s-a mutat repede pe următoarea bancă și a aprins a doua țigară. Să nu o vadă ăla! Că nu avea chef de ceartă.
Mare prostie a făcut... pe căldura aia simțea că inhala fumul de două ori. Dar stătea acolo, ca un bătrân cu pipa lui, care știa el ce face.
Era răcoare. Instinctiv, s-a uitat în sus și a văzut crengi de salcie sau ce or fi fost care aproape îi cădeau în cap. “Mda...Căldura asta...sau berea...în fine...dăunează grav simțurilor și memoriei…Ne lăsăm noi, Ela!”