iubește-ți aproapele. iubește-ți aproapele tău
nenorocitule, și uită
de aproapele meu.

aproapele meu e o stea ivită în adîncul ochilor mei
pe care numai eu o pot vedea.
un geamăn din bucuria mamei mele născut
cu o mie de fericiri el este. nici o perdea
nu poate ascunde lumina sa și nici un întuneric.
și o durere de-ar fi să fie, numai a mea
ar fi, căci aproapele meu nu poate cunoaște decît iubire
și defătare și îndestulare și miluire.
nu pizmuire, nu rătăcire.

aproapele tău iubește-ți, nenorocitule,
cît încă ai pe cineva lîngă, cît încă mai simți pești morți
în stomac.

m-am născut aproape viu
ca aproapele meu să fie viața.
am crescut an de an ca măsurile unui coșciug
ca să mă bucur de bucuria lui.

și ani de-a rîndul i-am crescut sub picioare
ca iarba dintre pietre
să-i mîngîi tălpile. steaua din ochii mei a fost
steaua polară și crucea sudului pentru navigatori.
și tristețile mele au fost adînc ferecate
cum ai ascunde toate nenorocirile de un copil
războaiele au fost doar povești
și crimele jocuri de-a v-ați ascunselea.

și el la rîndul lui m-a iubit. am fost aproapele lui și m-a iubit
iubindu-și aproapele lui
cum m-ar fi iubit pe mine.

de aceea zic. iubește-ți aproapele tău, nenorocitule.
aproapele meu atît de mult și de aproape mă iubește
că uite
lumina se ridică din trupul meu
și cînd el trece prin ea
fața lui e fața lui dumnezeu
sărutînd un copil pe frunte.

și copilul acela sunt eu, demult
cînd aproapele meu era copil și el
eu încasam curele la fundul gol și el mînca cireșele
și dimineața suspinam ușor, prin somn
în timp ce visam și înțelegeam
că n-o să fiu singur niciodată.

el era întotdeauna aproape și iubea cu atîta putere
aproapele său că în golul ce se căsca în urma lui
găseam toată dragostea din lume.

așa că iubește-ți aproapele, nenorocitule.