Prin, chipurile, „recuperarea realului” vieţii cotidiene, inclusiv renunţarea – printre altele - şi la „livrescul” optzecist, „marcat de demonstraţii de forţă în care spiritul ludic, ironia şi alte mărci lucrau ca o fabrică să-ţi livreze o chestie foarte inteligentă care se cam uita la tine cu o superioritate tranşantă sau cu o falsă apropiere”, cum zice Dan Mihuţ, „douămiismul” în cele din urmă nu face nimic altceva decât, în final, să piardă complet „transcendenţa” poeziei, ajungând să se învârtă în jurul Nimicului. Sau, când îşi dă seama de această învârtire în gol, ajunge la un „transcendent” deviant, căci mizează atunci pe „Visceralizarea, agresivitatea si directatea extrema a discursului, hiperautenticismul, cultivarea valorilor "tari" ale biograficului (optzeciștii cultivau valorile slabe), predilecția pentru morbid si pentru zonele psihedelice si infraumane, deviante, refuzul livrescului si parodicului, spiritul "comunitar", combinația de cinism, dezabuzare si disperare apocaliptica” cum zice cineva într-o discuţie despre “prinderea” trăsăturilor de bază ale zisului “douămiism”. Iar, în ultimă instanţă, toate acestea conduc la o nouă „fabrică” care nu face nimic altceva decât să livreze un nihilism exacerbat, plictisitor prin rutinizare; care, pe mine unu, nu mă încântă.

Faptul că în textul meu am spus-o cum am spus-o, adică, nu prea (sau deloc) fericit, este altă poveste.

Este mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.

Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).

P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.

Ca discuţia noastră să fie utilă şi pentru alţii, daţi-mi voie să vin cu următoarele sugestii.

1. Plec de la premisa ca H., ca şi alte site-uri de acest gen este şi unul de informare şi nu numai de creaţie.
2. În acest sens dispunând de un set de documente privind diversele curente, constând în „manifeste” (suprarealist(e), dadaist, fracturist, postmodernism românesc, boierim, infrarealism, etc.) şi încercări de definire (e.g. a PoMo, douămiism, minimalism, maximalism dar şi altele). , aş putea să le pun la dispoziţie.
3. În acest fel, fiecare dintre noi care are chef, ar putea să deducă, plecând de la ele, în ce măsură „programul” de la care s-a plecat s-a realizat, eventual modificâdu-se pe parcurs.
4. In fine, daca si altii dispun de astfel de documente, le pot pune si ei la dispozitie.

Acum descopar ca, intr-adevar, are o semnificatie profunda pentru mine! Evidenr ca n-o sa o divulg.

P.S. Oriana, daca doresti pot sa-ti trimit in PDF cartea mea recent aparuta ("Dincolo de ironie si ironism") - nu stiu daca ai aflat de ea - vezi si pe Hermeneia, dar si pe Agonia recenzii ale ei. Pe Agonia recenzia este semnata de Felix Nicolau care a reprodus-o si in Luceafarul (a ajuns si in Canada la doua Doamne care publica pe roliteratura.ro sub numele Maria Cecilia Nicu (Mara) si Veronica Pavel; mai ales pe prima merita sa o citesti, este o prozatoare de prima mana. A plecat din Romania in 1980. In '79 castigase concursul de debut la ed. Abatros cu un roman extraordinar care nu a mai aparut fiind cenzurat). Ti-am trimis acest mesaj deoarece cartea cred ca te va interesa. Si cand vei avea timpul si dispozitia necesare (daca le vei avea) m-ar interesa si pe mine parerea ta. Daca esti de acord s-o primesti, scrie-mi pe [email protected].