silvius -
Brâncuşi
Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut
poarta se deschide
îndragostiţii trec
sculptorul moare
se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură
spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit
apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.
Poezie:
Comentarii
???
Sancho Panza -
Brâncuşi!
dalta
Călin Sămărghiţan -
Aș zice că e o poezie de zile mari. Începutul e-n forță, în prima strofă cuvintele primesc brusc valoare metaforică, semnificații atente, parcă reiterând câteva din cugetările sculptorului invocat. Concizia din strofa imediat următoare, pare ieșită de sub loviturile dălții. Apoi o interesantă iradiere semantică dinspre miezul subiectului înspre elemente conexe cărora li se conferă astfel noi sensuri, adică dinspre piatra ”tăcerii”, spre Jiul care ”doar murmură”.
Finalul nu l-am prea înțeles.
finalul
silvius -
Mulţumesc domnule Călin Sămărghiţan, pentru bunele aprecieri asupra modului cum am surprins o parte din semnificaţiile operei sculptorului.
Ultima strofă vrea sa spună ceva despre masa căreia unii îi zic fie: Brîncuşi, ultimă, festivă, rebut şi care este de dimensiuni mai mici, a fost până la o vreme(2003) plasată lângă Coloana Infinitului iar acum se deteriorează, lăsată în părăsire, lânga casa Gănescu de pe strada Eroilor din Târgu Jiu. Aprecierile asupra ei sunt contradictorii şi discutabile.