se pregătesc fuioarele acasă
prin hornuri risipite peste sat
din lemnele aprinse vor să iasă
spre ceruri la moment de înserat
când se așterne-n suflete odihna
din bucuria trudei adunate
iară căldura împlinește tihna
și ochii pleacă primii înspre noapte
doar visele hoinare ce colindă
prin somnurile line de copii
creează irizări ca de oglindă
spre iarna care-ncepe-a se grăbi
și printre fulgii strecurați prin site
s-or ridica fuioarele de fum
din focurile aprige pornite
de călătorii osteniți de drum
cu spuzele rămase peste noapte
podele s-or freca de sărbători
să străluceasc`atunci când mere coapte
se vor griji de dat la urători
cât statul iernii ele împletite
din vetrele din casele din sat
vor ridica esențe risipite
chemări pentru cei merși la colindat
Comentarii
Virgil -
text simplut si cu vreo citeva stingacii. mai ales acei trei de "din" antepenultimul vers sint o dovada de neatentie sau graba. exista un anumit sentiment pastoral care ramine dar probabil ca e mai degraba datorat temei abordate decit exercitiului in sine.
pârâu -
este posibil. cred că ”mai ales acei trei de "din" antepenultimul vers” trebuia să sune: mai ales acei trei de "din" DIN antepenultimul vers, dar prea s-ar fi apropiat de păcatul meu. întreb fără ranchiună: în poezie contează doar forma?
Virgil -
nu, nu cred ca "conteaza" doar forma. dar intreb eu, care e continutul acestui text? cind am spus "probabil ca e mai degraba datorat temei abordate decit exercitiului in sine" am vrut sa sugerez ca e greu de gasit tocmai continutul.
pârâu -
Asta am înțeles. Dar autorului unei alcătuiri, nefiindu-i îngăduit să se explice, aș putea sugera câteva alte puncte de vedere, chiar dacă vin de la oameni obișnuiți, dintre care unii au reușit să treacă dincolo de forma de prezentare: http://ro.netlog.com/oviblu/blog/blogid=703080 http://www.poezii.biz/afiseazapoezie.php?poem=27554 PS. și chiar de-ar fi fost doar unul, pentru mine tot ar fi meritat
Virgil -
nu inteleg raspunsul. nu citesc alte bloguri sau site-uri de poezie. eu am pus o intrebare si am ramas fara raspuns. pina la aparitia lui singura concluzie logica este ca nu exista. sau cel putin nu exista pentru mine.