Costi: Ei, cum e cu dragostea măi Fane?
Fane: Poftim? Ce dragoste?
Costi: Păi dragostea măi, dragostea. Nu citeai despre dragoste...?
Fane: Aaa, da, da. Dragostea. Păi cum să fie... E... aa. Cică e eternă.
Costi: Eternă? Ha, ha, ha! Asta chiar că e bună!
Fane: De ce măi?
Costi: Păi e bună, bună de tot.
Fane: De ce măi Costi? Nu e eternă?
Costi: Păi lasă că ai să vezi tu cît e de eternă cînd te-o înșela prima...
Fane: Prima? Prima ce?
Costi: Păi prima... prima... dona... Hahaha!
Fane: Prima dona? Care prima dona?
Costi: Lasă măi că ai să vezi, de ce să îți stric eu surpriza...
Fane: Ce surpriza?
Costi: Surpriza cînd ai să vezi că nu e eternă și că nu durează nici măcar o... dar lasă..
Fane: Păi acolo zicea de unu' Tristan și de o fată, Isolda. Și mai zicea de Romeo și Julieta și cică mai nou era unu' Oliver și una care a murit, Jennifer.
Costi: Povești! Auzi măi, povești, povești de adormit domnișoare și făcut bani pe filme. Tu chiar le crezi? De Samson și Dalila nu scrie? Auzi acolo, dragoste eterna! Pmf! Asta e doar în povești măi Fane. Tu coboară cu picioarele pe pămînt.
Fane: Așa?!
Costi: Așa măi. Ține capul între umeri și picioarele pe pămînt și mai lasă tu poveștile astea că au să te zăpăcească de cap.
Fane: Da' tu de unde știi?
Costi: Ei uite bine că știu. De unde știu, știu. Asta e. Am trecut prin viață măi.
Fane: Și e chiar așa rău?
Costi: Așa e cum zic eu. Și ăștia care au scris nu cred că sînt tocmai teferi.
Fane: Chiar măi? Păi eu ziceam că dacă scriu sînt oameni cu carte.
Costi: Cu carte, pă sărăcie! Ce carte măi? Asta e carte să încîlcești mintea la oameni cu povești și cu dragoste eternă? Auzi măi, dragoste eternă! Unde s-a mai pomenit așa ceva? Dragostea ține o seară și dacă ai noroc, o vară. Dar eternă? Bleah! Minciuni.
Fane: Hmmm... Nuș-ce să zic. Da’ mai citesc, să văd ce-o mai spune.
Costi: Eu zic să te astîmperi, să nu ajungi rău.
Fane: Rau?
Costi: Da, rău.
Fane: Cum rău?
Costi: Păi. Știu eu... rău. Ajungi să umbli cu capul în nori, să visezi ziua ‘namiaz, și chiar mai rău.
Fane: Mai rău?!
Costi: Da, măi, mai rău.
Fane: Cum mai rău?
Costi: Păi am auzit eu că poți ajunge și mai rău și să...
Fane: Să ce, mă? Spune!
Costi: Păi ajungi ca unii, de-i știu și eu...
Fane: Și, ce e cu ei, ce au pățit?
Costi: Au ajuns rău măi.
Fane: Cum măi, nu mă mai fierbe atăta?! Cum au ajuns?
Costi: Au ajuns să scrie... poezii.
Fane: Pe bune?!!!
Costi: Pe bune, măi!
Fane: ...
Costi: Ai grijă că vine șefu’!..
Fane: ...aaa. da.
Comentarii
Călin Sămărghiţan -
Adevărul e că abia așteptam să apară scena II (asta excluzând episodul șaișpe ori doi din "Lost"). Fane și Costi ai noștri nu mai sunt la fel de naivi și nevinovați ca în scena I, dar îi preocupă aceleași probleme "trascedentale", se pare chiar că au ajuns ceva mai înțelepți... și se strică toată treaba. Unu-i pățit, ălalalt urmează sigur, că prea le citește-nainte. Finalul vine taman la țanc cu poanta, că așteptarea ți se urcă-n gât și te gândești oare ce grozăvie de "mai rău" o fi. Poezii, auzi! Ha-ha! (Adică, vreau să spun așteptarea bine gradată, nici prea lungită, nici telegrafică, subiect bine ales - "eternă" aia sună adorabil în gura lui Fane - atât că dialogul își pierde din simplitatea și candoarea scenei I, dar ce să-i faci, și eroii noștri au mai evoluat, nu?)
Virgil -
da, ai dreptate. si mie mi-e ciuda pe chestia asta. dar trebuie sa intru in "mood" ca sa pot sa scriu ca in prima scena. e si asa un exercitiu psihologic, sa devii naiv, sa ramii acolo in candoarea scenei I mai incerc
nepotul lui rameau -
Se cere adaugirea unui citat nostim din Taine cred, care scrie fierbinte unei femei : "Te voi iubi etern si chiar si dupa". Oare cit dureaza eternul ?
nepotul lui rameau -
Am uitat Virgil .. Nu se pot anunta autorii pe email cind se posteaza un comentariu? Nu de alta da sa parem politicosi cu rarii cititori..