"La fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată." (Cezar)

Cezar,

...A presupune ori a spune pe de-a dreptu' că oareşcine de pe acest site nu pricepe o metaforă nu înseamnă altceva decât să arăţi cât de naivoliterar eşti; pentru că 1. "în luna stă agăţată pe cer" marea problemă nu stă în metaforă (fie ea chiar clişeică/nesărată/infantilă etc), cu alte cuvinte, nu stă în verb - agăţată - ci stă în tautologia "pe cer". Bineînţeles: într-un univers cutare, luna poate sta agăţată până şi de iţarii lu' Moş Crăciun, dar până una alta, primordial, luna stă în cer, de aceea, acea "metaforă" e tautologică.

Apoi, "chipul ei de aur", sintagmă pre-prepaşoptistă (cred că o găseşti şi-n Biblie) este în stare să distrugă orice discurs, al oricărui autor; "lumina ei minunată" păcătuieşte prin sărăcie ("minunată" nu spune nimic; poate fi totul şi nimic; când un autor este în impas creator, mai uzează de astfel de petice); "cu lumina ei minunată şi cu mărirea ei, ne face s-o privim în fiecare noapte când cerul e senin" - fraza asta (pentru că mi-e greu să o ridic la rang de versuri) poate fi oricât de inocentă/sensibilă etc... tot infantilă rămâne, fără vlagă artistică, fără nimic; nu mai pomenesc de umorul din "când cerul e senin" vs "în fiecare noapte"

...Spre a doua "unitate" nu mai privesc. Remarc doar "mama nopţilor" - numai aşa nu a fost numită această minunate entitate.

...Aşadar, acest text, stând la "magazie" este privilegiat, iar frustrarea ta este manifestată spre editori ori cititori; originea ei este în autor. Sunt sigur că, pe viitor, vei da dreptate acestor firi mogule, care vor să-ţi oprească urcuşul scriitoricesc.

Toate bune!