privindu-te, mâna mea începe un dans al cocoșilor în rut
pintenii albaștri, proptiți în umăr ca un cuțit ce despică tâmpla de piatră însetând după apă
și atunci, capul meu își scoate coiful, plecând frunții genunchii nesupuși
Până și păianjenii înfloresc atunci când iubesc
își desfac încet băierile chingii
șed într-un colț, mucenici brodându-și propriul trup într-un giulgi
își petrec firul tors prin acul ochilor și despicătura aceea pare a fi
un pod de cămile

și mai știu o poveste din lumea lor
cu o păienjeniță ce-l privea executând salturi mortale
agățat de un fir minuscul înodat în secret de ramele cerului
el desfăcu o cutie și în luciul apei erau o mulține de stele
precum lacurile tivite cu nuferi

e crăciunul, aș vrea să stau în pat
bolind iar tu să îmi dai o cană cu lapte și cozonac
vreau un tren de ciocolată albă
și mâna mea legată de mâna ta cu o fundă albastră

îmi faci semne dintr-un alt decor
nu aud ce spui dar îmi imaginez și îți răspund ca atare
într-o piesă de john cage
improvizăm în fiecare seară altfel
spectatorilor le place
niciodată nu e la fel
pentru că niciodată nu aud de fapt ce strigi de dincolo
îmi încordez auzul
îți citesc comisurile buzelor
aerul e plin de literele scrise de tine
mă întreb de ce în viață nu putem repeta replicile momentelor importante
până iese perfect
e ca atunci când taurul își izbește până la sânge coarnele de zid
crezând că vor fi mai ascuțite

la noapte o să-ți scoți inima dintre coaste și o s-o așezi în vârful bradului
dac-ai ști de câte ori am visat că ești floarea-soarelui

o bucată din inima ta va străluci în vârf ca o pânză