Domnul Ghecev înfurie vântul

Când vântul îl înfurie pe domnul Ghecev,
Domnul Ghecev înfurie vântul. Are o căţeluşă
Albă ca zăpada, seara ascultă piese nostalgice
Ascunzându-şi plânsul. Păsările cu aripi întinse
Îi aduc aminte de mare, de orizont, de liniştea
Pe care, de la o vreme, nu o mai simte. Uneori
stă ore în şir în cafenele, întotdeauna la fereastră,
şi urmăreşte străinii. Cum aleargă, cum merg,
cum tac. Iubeşte oamenii până îl dezgustă.
Domnul Ghecev nu ar putea trăi fără oameni. Ceea
Ce în accepţiunea tuturor e rău, pentru dânsul e bine
Şi invers. În tinereţe domnul Ghecev spăla vase
Ca să-şi lichideze restanţele, acum îşi acoperă
Unele datorii cu altele, mai proaspete. Şi e bucuros
Uneori. Pentru lucruri simple se bucură.
Când domnul Ghecev înfurie vântul,
Vântul îl înfurie pe domnul Ghecev
Şi nu se poate face nimic să nu fie furie între ei.

Domnul Ghecev are cute la ceafă

De grijile prietenilor, iubiri ratate, de oameni
Care nu înţeleg, de drogaţi, beţivi şi fumători,
De aroganţi, laşi, ticăloşi,
De intelectuali şi prostituate
Domnul Ghecev are cute la ceafă.
De câini vagabonzi şi străzi pustiite,
ambuteiaje, rânduri în supermarket,
credite neacoperite, maşina prăfuită,
de bani domnul Ghecev are cute la ceafă.
Din timp pierdut aiurea, plâns, din indiferenţa
Oamenilor dragi, de cerul întunecat, ameţeală,
nervi, zăpadă sau de lipsa ei, delumină, plictis,
De bucurie domnul Ghecev are cute la ceafă,
Şi fără de ele domnul Ghecev nu ar mai fi
domnul Ghecev.

Domnul Ghecev mare şi minciunos

Domnul Ghecev şi-a dat licenţa la minciună,
Dar nimeni nu trebuie să ştie despre asta.
Unica evidenţă pe care nu o poate ascunde
Este volumul său. Cu burtica asemenea unui balon
Gata gata să se spargă, oricând mută şi cerul
Şi munţii şi orizontul.
Când doarme, sforăie, iar sforăitul său trezeşte şi
Sălbăticia din inima pădurii.
Domnul Ghecev nu e Tarzan şi nici Casanova,
Dar zboara uneori ca Peter Pan.
Într-o seară, în drum spre casă, s-a împrietenit
Cu nişte aurolaci. Le-a dat hrană, haine şi lucru,
După care numărul aurolacilor din cartierul său
s-a înmulţit.

Domnul Ghecev se complace

Domnul Ghecev îşi iubeşte mustaţa pe care nu o are,
Ochiul său stîng, atât de primitor şi larg deschis,
Oricând nu te-ai uita în el, deprinderile, mersul stângaci,
Viaţa, biografia, idealul, anotimpul în care
s-a născut, reflexiile corpului când se enervează,
intrările de orice fel, ieşirile dramatice, aruncatul
foilor, bătutul cu pumnul în masă în timp ce
îşi priveşte interlocutorul direct în ochi.
Domnul Ghecev adoră privirile invidioase,
Seducătoare, incertitudinile, albul intens
De la prima ninsoare, căderea frunzelor.
Dar, mai ales, domnul Ghecev îşi iubeşte
Liniile palmei, care parcă se topesc în necunoscut.