ce este dincolo de spania și dincolo de portugalia? și dincolo de marea cea mare ce este? dar dincolo de uscatul gâtului tău și de irisul tău de lebădă neagră? dar unde vin toate aceste păsări de aer fierbinte și încotro se îndreaptă cerul acesta de lut? ce cauți tu pe vârful limbii mele și în vena mea curgătoare? copila a răspuns ca un tânăr tânărul ca un bătrân copila. dar tu, cum întrebi? Și ce răspuns nu vrei să auzi? de ce ai murit și nimeni nu m-a întrebat dacă vrei să rămâi singur? și cui folosesc semnele acestea de piatră pe gât când moartea bate la ușă și nimeni nu stă să-i deschidă? m-a despicat de sufletul lumii. dragostea trupului ei ca holdele întinse pe coline și bucuria morții nu are margini căci ea se întinde peste marginile lumii și nu are asemănare. am învățat a muri, dar nu știu pentru cine am pârjolit grânarele și am aruncat pielea aceasta fiartă în praf. cine mă atinge acum? cui priește amiaza și înghițitura cobrei?
căci ce fiară e mai tare ca moartea? și care zboară mai tare? putem sfârteca pruncii în pântec, putem ucide trupul iubirii și mânca și bea pe nerăsuflate. dar cui folosesc toate acestea? orfanilor, orbilor, leproșilor și ologilor tăi? cui folosesc casa ta și hotarul acesta? și care femeie frumoasă folosește sufletului?
unde este sufletul tău, că eu nu l-am văzut? cu ce se hrănește el și cum crește mare și alb? el este în stomacul meu și bate din aripi ca pasărea de miere și lapte.
dar nebunul umbla pe sârmă cu tălpile goale și striga cu glas puternic: mi-am înghițit tălpile și el nu era acolo! m-am lepădat de mine și el se lepădase înaintea mea, și înaintea mea era un trup de cârpe. am dat cu piciorul și-am deșirat brațele, gura, ochii și gleznele. și el nu vroia să iasă afară. au adus pietrele și mi-au aruncat: de ce umbli fără idei în cap? și fără bârna ochiului tău? dar el nu m-a aruncat niciodată. să fi plecat din lumea aceasta cu mine? să fi murit și eu trăiesc încă? cine ești tu, care lași de la tine forcepsul, goliciunea și rânjetul acestor îngeri ai tăi și de ceară? ți-ai pierdut biciul de aur? cine ești tu, care îmi intri și ieși pe gură fără încetare și strigi: acesta e fiul meu preaiubit, cuvântul meu nenăscut și preaverde?
ție îți spun: l-am văzut și nu este din lumea aceasta. umbla deasupra turlelor și pe fața ta ca pe sticlă pisată. era bătrân și privea ca un cerb și râdea ca un prunc, călcând pe urmele gurii tale. rupând catapeteasma a zis: răsucește-l!