Născut în 1903 la Piatra Neamț. La 18 ani se înscrie la școala de Arte Plastice din București unde picteză peisaje stil Cézanne, în spiritul epocii.
Dezvoltă în paralel un stil expresionist cu care apare la expoziții minore. Prima sa lansare importantă este la Galeria Mozart în anul 1924. Participă, co-fondator, la fundația revistei dadaiste 75H.P în București. Acolo lansează împreună cu Ilarie Voronca manifestul "picto-poeziei": picturi în ulei peste care se plasau texte sau cuvinte din vocabularul futurist-dadaist pe atunci în plină dezvoltare.
Simultan este invitat să participe la o expozitie internațională alături de P. Klee, H. Arp, H. Richter, C. Brancuși. Dupa o scurtă escapadă la Paris ( în 1925-face cunostiintă cu De Chirico și încercarile sale surealiste) se asociază cu alți dadaisti și surealiști romani la editarea revistei UNU.
In această perioadă picteză deja nefigurativ folosind siluete singuratice, pline de o atmosferă neobișnuită, neliniștită. Ulterior dezvoltă tehnici denumite "construcții" - litografii alb-negru publicate în revistele 75H.P, Punct și Integral.

Spre finele lui 1925 formele inițial simple, geometrice devin capete, ochi, intestine ale unor personaje mecanice făcute cu umor, ca de plidă " Boxerii" sau "Un domn burghez".
1930- Brauner se instalează la Paris, acolo cunoaste pe Brâncuși (îi datoreaza inițierea în arta fotografiei) și pe Yves Tanguy care îl familiarizează cu conceptele surealiste. Andre Breton comentează entuziast prima apariție a lui Brauner la galeria Pierre în 1934: " Brauner are puterea de a declanșa în mine
schimbări de energie cinetică" .Artistul este subjugat de ochi, de privire, dupa cum vedem în "Puterea de concentrare a domnului K". "Straniul caz al domnului K" este un portret grotesc-caricatura burgheziei snoabe. Decorații de general, săbii și prostituate , mitraliere și însuși K în diverse haine de ceremonie, într-o secvență degenerativ-vizuală, de fapt metamorfoza personajului terminată într-un total vacuum negru .
In 1935 pictorul reia unul din peisajele sale mai vechi, în maniera Cézanne, adăugând acum case cu uși deschise și băi negre pline cu lichid negru. Titlul acestei pânze: "Triumf metafizic". Dar publicul parizian nu apreciază noul curent artistic și în 1935 Brauner se reî ntoarce la București unde rămane până în 1938 .
La insistențele lui Y. Tanguy revine din nou la Paris - sunt ani de zbucium -
picturile ne aduc figuri distorsionate cu ochi mutilați. Este o sumbră profeție, în 1938 Brauner pierde un ochi într-o bătaie la o petrecere. Războiul II mondial, îl gasește în Elveția în imposibilitatea de a obține uleiurile necesare picturii - improvizează tehnica sgraffito în ceară de lumânări și experimentează diverse colaje.
Brauner se întoarce la Paris în 1945 ca să participe la Expozitia internațională a surealismului, la Galeria Maeght in 1947. (Acolo prezinta "Loup-table", ultimul său tablou surealist important) .

E acum preocupat de ocult, picturile sale post belice se fixează pe forme și simboluri luate din cărți Tarot, hyeroglife, desene vechi mexicane. Calatorește intens în Normandia și Italia .
Apare la Bienala de la Veneția 1954 și 1966 . Moare la Paris, la 12 Martie 1966.
Pe mormântul din Montmartre citim, cioplit în piatră, o frază din carnetul sau de notițe: "Peindre c'est la vie, la vraie vie, ma vie". Carnetele lui V. Brauner s-au păstrat. Iata "cheia" creației: " Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștei mele..."

Brauner este un pictor mental, picturile sale sunt miraje care ascund o fabulă. Manifestul artistului e găsit în seria de picturi și obiecte "Mitologie". Omul este infățișat cu tandrețe și pesimism totodată, cumva străin de lumea modernă. " Lumea este uneori înspăimântătoare, realitatea este un lucru teribil de vătămător" spune Victor Brauner, dar viața o face acceptabilă. Dacă la De Chirico viitorul este un spațiu mecanic, geometric, plin de coșuri poluante dominând piețe pustii, Brauner are viziuni pline de umor și fantezie.
Tabloul "La fin et le debut" are un mesaj transcedental : "Când viața pictorului s-a sfârșit, opera lui începe sa trăiască ..." Este visul oricarui artist conștient de rolul sau de mentor și moralizator al generațiilor ce vor urma.