e-un joc de-a înţelesul când apăs uşor cu mâna
durerea începe să treacă în creştet se plimbă prin tălpi cu voioşie
când eram copii rădeam de clownul tăiat în două cu foarfeca
acum iubesc foarte serios la fel cum seara ud plantele şi mă mir cum trăiesc
împinse în geam până la sevă

tataie se mai tăia şi el, dar avea piatra lui acră de oprit sângele
sprijinea oglinda de nuc şi mă prindea ca pe-un fluture
i-am spus tataie, m-aleargă câinii prin sat, ia-mă şi du-mă de mână
în mâna cealaltă legăna un topor mă-ntrebam atunci eu, eu a cui sunt

cu tataie mâncam pe drum
o mână de cireşe şi-o jumătate de pâine
îmi spunea, când eram mic sugeam doar sâmburii pe care ruşii-i scuipau peste gard
duminica la telefon mama spunea, lasă, mai e puţin şi vin
de sute de ori mergeam prin praful drumului şi pâinea se făcea lună
Când florile începeau să se înnegrească le aruncam tot în sus

mai am şi acum tricoul în care-am dus puişori şi caise
îmi amintesc de Ruxi nebună, îşi desfăcea rochia să mă prindă
În Penn Station zicea c-a văzut un tip, ieşea ca oricare pe scările rulante
avea o mână-n eşarfă cum ar fi purtat un mesaj
un altul dădea pur şi simplu foc la hârtii
ardeau până sus, aproape de cupolă

e-un joc de-a înţelesul când apeşi şi-n locul acela
se-opreşte sângele o clipă apoi
e ca şi cum totul s-ar întoarce, doar puţin diferit
e-o pulbere fină în care toţi trăiesc din nou şi-s atât de mici
că i-ai putea trece dintr-o mână în alta