în creierul meu e toamnă. afară e toamnă. un astfel de text are un avantaj în plus cînd este recepționat în acest context. poate nu un avantaj „fair”. dar asta este soarta subiectivismului, nu? mi-a plăcut dar probabil că iar voi fi acuzat că sînt prea pretențios. dar am eu senzația asta ca masha poate mai bine. ar fi trebuit (în opinia mea) periat și renunțat la unele cuvinte de legătură. în poezie implicația, aluzia și ambiguitatea sînt regine. deci...

versiunea mea:

Respirația mea ține un ritm tomnatic,
inima alternează între două răni și o vreme-
tic tac azi ești aproape,
tic tac maine ții umărul cuiva,
tic tac poimâine uiți să mai trezești carnea.
Uite-mi urmele în nisip,
am să așez câte o scoică în fiecare călcâi
am să torn apă în fiecare deget.
Poate așa n-am să mă mai trec
voi reuși să dau chip amuțirii ce se naște
în răspunsuri,
povești imprimate pe textile.
Uite-mă cum îmi flutur fusta în valuri!
Lasă-mă să rămân pe faleză,
să privesc urmele
ce nu-și vor primi niciodată făcătorul înapoi.