nu iubeam
era poate o prevestire
pentru terminarea bruscă a cuvintelor
prăpastiei dintre gurile noastre
umplute cu cenușa-ne
căci
nu o iubeam
eram pedepsit pentru asta
cu douăzecișipatru de lovituri
fără una
în zori
cînd rănile nu aveau haine
de care să se lipească
și nici buze
pe care să le sărute
mototolindu-mă în zeamă de carne
nu iubeam
la marginea patului
moartea se ridica
în capul oaselor
mirată de încăpățînarea-mi
își strîngea lucrurile
îmi lua discretă
suta de dolari
spunîndu-mi
„băiete
știi care e problema ta
ești crispat
nu știi să faci dragoste
sau cine știe ce mai e cu tine
așa ai să ajungi
să trăiești
o sută de ani”
îi sărutam spatele
mușcîndu-i gîndurile
în ea
adîncindu-mă