0.

La eseul meu „Sfârșitul timpului: Prolog la o discuție (virtuală) cu David Bohm și Jiddu Krishnamurti - Diagnostic & pronostic; cauză & soluții, ioc!”, câteva com-uri ale Almei pe acest sit m-au provocat să scriu acest text.

Iată, mai întâi, aceste com-uri, împreună cu răspunsurile mele.

Com 1: Ce e cu "2012/ Mel Gibson/ sfârșitul timpului/ trecerea într-o altă dimensiune/ criză/ căldură/ îngheț/ imense monșericule!" ?

Poate ca ar fi interesant de dezvoltat fiecare idee in parte, dintre cele de mai sus. Ca așa...

Răspuns1: Caută pe google "anul 2012". Se zice că atunci, după calendarul Maya, timpul nu va mai exista. Se vor petrece tot soiul de fenomene aiurea cu pământul (se vor inversa polii magnetici și altele). Mel Gibson toarnă un film pe tema asta, numit Apocalipsa. Care, se pare, va fi lansat în iunie a.c. . Suntem in plin New Age. Care merge mână în mână cu PoMo.

Cât despre dezvoltarea ideilor din prezentul text... o voi face în textul care va urma (cândva): discuția (virtuală) cu D. Bohm si Krishnamurti (ei chiar au avut discuții în legatură cu "sfârșitul timpului" care, însă, se refereau la "timpul psihologic"; discuții strânse intr-un volum "The ending of time", editat de Krishnamurti Foundation Trust Limited, England in 1985; volum pe care l-am consultat mai demult.)

Com. 2: De ce spui că postmodernismul merge mână în mână cu New Age? Interesantă, dacă nu cumva, ciudată afirmație. Aștept lămuriri, sunt tare curioasa. Scrie un eseu despre.

Răspuns 2: Tot încerc. Dar nu pot s-o fac dintr-o dată. Am nevoie de mai mulți "pași". Pentru că "eseistul (prost, bun – asta rămâne la latitudinea cititorilor) urmează un itinerar nesigur, întortocheat și ne invită să-l urmăm cum încearcă să defrișeze, tăindu-și drumul prin desiș. Și dacă o astfel de cale se va dovedi că dă într-o fundătură, acesta e un risc frumos, asumat". Asta ca sa mă citez.

Multumesc pt. interesul pe care l-ai acordat acestui text (puzzle) pus cu furca.

Com. 3: În primul rând, are legatură postmodernismul cu New Age sau doar ca interval de timp? Apoi, dacă răspunsul e afirmativ, în opinia ta, lasă-mi un indiciu, de la care să încep firul logic.

*
Și acum, iată textul care încearcă să răspundă, deși parțial, la întrebările și îndemnurile din com-uri.

1.

PoMo și New Age sunt două curente care, plecate dintr-o rădăcină comună, au ajuns să curgă în sensuri contrare.

2.

„Rădăcina” este noua „realitate” (nu mă întrebați acum ce este „realitatea” – voi lăsa acest subiect pentru altă dată). Dictată de explozia infrastructurilor în general: a transporturilor (aeriene și terestre) dar, mai ales a „magistralelor telecomunicaționale ” (tv, telefonie mobilă, internet). Care au ajuns să formeze rețele „globale” (fizice – transporturile; virtuale – comunicațiile) în plină expansiune. Rezultatul: o interacțiune dementă , contradictorie, pe toate planurile (religie, filozofie, artă, societate, economie și ce-o mai fi). În „timp real” , adică într-un „timp” care se aproprie de „instantaneitate”. Instantaneitate în cadrul căreia viitorul este absorbit în acest „timpul real”; trecutul nu mai are timp să mai fi avut loc ; prezentul a devenit un fel de prezent continuu care se „schimbă” mereu fulgerător . Interacțiune căreia nu i te poți sustrage prin „detașare”. Și în care o serie de „tabu-uri” ținute sub capac prin tot soiul de „cutume”, mai mult sau mai puțin să le zic „morale”, ale diverselor comunități, de asemenea, mai mult sau mai puțin „închise” până acum, dau dintr-o dată în clocot și fac să sară în aer orice frână. Inclusiv anumite „supape de siguranță” specifice fiecărei comunități (condiționări ale tradiției ca și „cutumele”) prin care presiunile de orice natură se mai relaxau, cât de cât. Astfel, mai există doar două posibilități: fie, în final, o dispariție gen sinucidere (conștientă sau nu) , fie luarea unor decizii la fel de fulgerătoare ca și schimbările „în timp real” ale zisei rețele. Prin care să încerci să supraviețuiești. Dacă se poate la infinit , într-un astfel de prezent continuu ….într-o veșnică schimbare (ceea ce, evident, este o contradicție în termeni).

3.

Și acum, ce face postmodernismul? Devine, pur și simplu, o „ciclare” negativ-ironică în jurul „golului” (citește „nimicului”) sub care nu se mai ascunde chiar NIMIC - „De ce (nu) există NIMIC mai curând decât ceva?”. Complet diferită de o „spiralare” ascensională. Ciclare în cadrul căreia orice pas infinitezimal, fără durată, este complet diferit de cel anterior. Deci fără păstrarea vreunei „identități” (sau cu o „repetiție cu diferențe”). O hăituială continuă – sinucidere în final.

4.

Și ce face New Age-ul? Nu acceptă o astfel de supraviețuire prin supunere la ceea ce se poate numi „impredictibilitate”. Ci caută să o „stăpânească”. Iar un fel de contradicție în termeni – dar, pentru cei ce sunt atrași de tendința menționată, este (sau li se pare a fi) numai aparentă. Pentru că recurg la o astfel de „stăpânire” prin tot soiul ce metode și tehnici „magice”/ „șamanice”/ „esoteric- oculte”, culese din diferite contexte culturale la care acum, prin „deschiderea” lor, se are acces; metode și tehnici care, în trecut, rămâneau mai mult sau mai puțin în background și izbucneau doar în unele perioade de criză (crize a căror intensitate nu se poate compara cu cea actuală); urmând ca imediat să fie jugulate când se restabilea „echilibrului”. Iar știința și tehnologia de azi nu sunt nici ele departe de a folosi astfel de mijloace, complet diferite însă de cele „clasice”, atunci când recurg la tot soiul de „manipulări”: genetice, microelectronice, nanotehnologice etc.. Urmărind același obiectiv: nu numai supraviețuirea, ci o „viețuire” continuă, veșnică (dacă se poate); chiar și artificială dacă altfel nu merge… (se vorbește chiar de ceva gen „post-umanitate” și despre un „post-uman”; mult mai al dracului decât supraomul lui Nietzsche).

Într-un fel – și nimic nu e nou sub soare – Yoga, în adevăratul ei spirit și nu în cel degradat de tot soiul de „guru” pârâți, fachiri și alți exhibiționiști care au invadat bâlciurile mapamondului (inclusiv web-bâlciurile), atrage serios atenția unui mare pericol. Căci, spune ea, atunci când se ajunge la un anumit nivel de inițiere apar „puteri paranormale”. Însă, cel mai periculos lucru este să te oprești la acest nivel și să folosești astfel de „puteri”. Este absolut necesar să treci mai departe. Unde, nu are relevanță în discuția de față. Relevant mi se pare că New Age-ul urmărește numai cantonarea într-un astfel de nivel. Înclusiv cel de tentă științifico-tehnologică (care pare SF, dar după unele rezultate deja obținute, nu prea mai este).

5.

Am vorbit tranșant și binar despre cele două tendințe contradictorii numai în scopul unei minime clarități a discursului. De fapt, lucrurile sunt mult mai complicate. Pentru că, deși par a nu se intersecta, ele, de fapt, „interacționează” la distanță în același „timp real”. O să amintesc numai de anumite aspecte „alchimice” care își fac loc și sunt adoptate, cu un entuziasm frenetic, de unele abordări postmoderniste. Dar lucrurile se întâmplă și invers: dinspre postmodernism spre New Age. Spațiul nu-mi permite să detaliez.

6.

Există, totuși, vreo soluție benefică de a ieși din ce am intrat? Cred și sper că ea poate fi întrezărită. Dar pentru asta trebuie forat mult mai adânc. Și căutate cauzele adevărate și nu cele superficiale de care am încercat să amintesc când am vorbit de explozia infrastructurilor (mai ales de cea informațională) care a dus la interacțiuni (globale) în „timp real”.

7.

O definiție a "inteligenței", pe care am găsit-o pe undeva (Dumnezeu știe unde) spune: un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înțelege, revine apoi la propriul punct de vedere și, în fine, se detașează de ambele pentru a putea gândi liber. Jocul ăsta se poate aplica și atunci când încercăm să înțelegem două (sau mai multe) contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând și noi parte. Și adaug, poate fi vorba și de cele două tendințe de care am vorbit. In fond, orice tradiție culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, știință, societate… sau și una dintre cele două tendințe care încep să aibă pretenția, fiecare în parte, de „universalitate”, te condiționează, manevrându-te (și ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare").

8.

Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reușit să te detașezi de condiționări pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Însă, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alții.

*

Mulțumesc celei care m-a provocat. Și aștept reacția ei. Dar și a altora, dacă va fi cazul.

G.M.