am o carte groasă de poezie
din ea ies uneori fecioare
seara pe la zece
cînd luminile pică de somn
ies tiptil
ca și cum ar merge pe sîrmă printre cărți
se uită la ochii mei
își flutură palmele în dreptul feței mele
și chicotesc
fără să știe că eu visez și cu ochii deschiși
se întind peste umerii mei încercînd să vadă
ce am mai scris
chicotesc din nou
își ascund sînii pe după coli albe de hîrtie
apoi se plictisesc
încep să caște și adorm printre lucruri
dimineața le văd tolănite
în tot felul de poziții caraghioase
atunci e rîndul meu să ies tiptil
pe vîrful degetelor
și să plec
la serviciu