Ela -
trenul meu are ultimul vagon vara
lasă nordul fără călători imposibili
singurul bagaj pe care îl port
este umbra
din care tu ți-ai sculptat un sicriu
în ziua din cruce
supusă înalț păsări din cenușă
rog cerul să le nască un zbor
într-o zi vor fi palmele
din care ieri ai băut dragoste
și lumină
încăușată într-un timp absurd
îți las un manuscris invizibil
singurul spațiu perfect vertical
în care pot respira cuvinte
edictul meu unic și simplu
îți va rămâne înscris
pe marele frig:
"vei iubi și aici și dincolo
femeia fără pântec"
Poezie:
Comentarii
francisc -
o plecare, o urcare, un semn lasat si o rememorare : marele frig inconjoara orice pantec fara dragoste. nu exista moarte fara dragoste.
Aranca -
edictul e simplu, scris pe marele frig sau marele prag (de ce ma gindesc acum la un titlu de volum, nu stiu) si trebuie pe rind sa il acceptam, in acest conglomerat al iubirii din noi...cit despre proiectii, ele pot fi la nesfirsit intr-un rit obositor al caligrafiei... perceptia insa difera: vertical pentru unii, oblic pentru altii, un punct singeriu cancerigen in perspectiva aleatorie a subiectivului...
Ela -
Francisc, de nu ar fi plecările nu am ști dincotro ne vin oamenii sau amintirile. Mulțumesc, da, nu există moarte fără dragoste. Anca, mulțumesc pentru (a)percepție. Este, da, un titlu de volum, de aceea l-am scris în italice. Și este și acel fir sângeriu. Parcă ai fost în călătoria aceasta cu mine. Stranie și totuși firească înțelegerea ta din vertical, chiar dacă oblicul este al liniștii.
Aranca -
Ela, ma indoiesc ca perceptia este comuna si cred ca nici nu putem integra aceasta perceptie in experientele noastre cognitive anterioare comune. de fapt sint convinsa ca nu exista notiunea de comun. si nu-i nimic straniu in ceea ce ma priveste: verticalitatea aleatorie a unei linii o poti deduce daca o privesti tridimensional uneori, dinamic, la cel putin doua puncte de fuga. fiecare percepem altfel atit verticalitatile (celorlalti) cit si edictele. stii, citeodata cind ai tendinta in dragoste de a elabora acte normative, instaurezi altceva... poezia ta ramine interesanta din alte puncte de vedere, insa.
alma -
Las și eu un semn aici pentru motivul că poate înțeleg acest poem mai bine decât oricine. Dar ce e poezia decât un lucru de neînțeles (și, pentru unii, de neexplicat). A te învârti în cercul acelorași cuvinte. A încerca să faci pasul în afara cercului, înainte de a-l face poezia pentru tine. A lepăda umbra umbrelor.
Ela -
Anca, tocmai acest fapt m-a mirat: că ai perceput ceva ce o privire comună nu ar percepe. Era, dinspre mine, un semn admirativ pentru capacitatea ta de percepție în spațiul celuilalt, poetic sau dincolo de poetic. Alma, mulțumesc. Fiindcă știi că uneori poezia face pasul dincolo de cerc, de umbre și umbra umbrelor. Dar întotdeauna cel care scrie a făcut pasul înaintea poeziei. Cumva aici ai locul, fiindcă știi ce este "femeia fără pântec", metaforizare inclusă.
Thorkild -
O poezie de dincolo de perceptibil, de dincolo de cuvinte. Mi-a plăcut în mod deosebit: supusă înalț păsări din cenușă rog cerul să le nască un zbor într-o zi vor fi palmele din care ieri ai băut dragoste și lumină
Ela -
Thorkild, cel ce percepe sensuri abia perceptibile are deja un dar lăsat dintru naștere întru o altă naștere. Mulțumesc, ai știut ce să alegi din aceste versuri.