I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o fiară desăvârșită
Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime
Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în felii, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit, i-am adus jertfe,
Părăsind credința strămoșească,
Am rânjit în fața păsări Arheopterix,
Și în fața crucifixului și mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roșu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficși
N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime,