Perseu -
trece cortegiu de tăceri prin oase
mor copiii din mine
se scurg din zmee în cretă
cu ei auzeam nesculptatele cărți
cum se zbat în neînrădăcinații copaci
erau instrumentele mele de racordat
ferestre vorbe sâmburi
trece cortegiu de tăceri prin oase
ssst să scriem încet să ne iubim rar
nu treziți copiii din pământul
de sub tălpile noastre
Poezie:
Comentarii
alma -
Deosebită prima strofă și în special versul "se scurg din zmee în cretă", o imagine inedită a trecerii copilăriei și a tuturor trecerilor...
Perseu -
Mă bucur că ți-a plăcut. Să înțeleg că și celelalte două strofe au meritat efortul ? :) Așa am intenționat versul, ca o trecere a tuturor trecerilor...
Thorkild -
da, o trecere ca o boare de nostalgie, cu accente stanesciene, nimic nou sub soare, dar atat de frumos curgatoare si relaxanta...buna, intr-adevar
Perseu -
Scrijelea ceva mai adânc decât o boare în mine. Dacă doar atât am reușit să redau... e bine și așa. Sper să te fi îmbogățit nimicul ăsta sub soare :)