mă emoționează ciorile
ce-mi strigă numele
nedumerite să vadă cum încerc
în fiecare seară
să-mi iau zborul de la balcon
de fapt
nu știu încotro să merg
încă înghit din obligație toată ziua lumini
pun inel în buricul pământului
nu răspund la beep-uri
vântul îmi șterge urmele
ținându-mi prelegeri plictisitoare despre uitare
mă învață să torn fantasmele în forme
cum să dorm pe puntea dintre lumi
cum să pun deoparte banul pentru luntraș
îndărătul porților e întotdeauna lumină
mereu cineva are de spus o poveste
unii fac dragoste un fel de
body painting cu sentimente
mă ung cu ceară peste urechi buze și ochi
voi da foc bisericii unde mi se închină cuvintele
ca niște babe cuvioase ce cred în minuni
curând îmi voi bea toate nick-urile
într-un cocktail cu gust de ouzo
tăvălindu-mă prin noapte
îmbrățișat de o Kali cu pielea albastră
Comentarii
Ecaterina Bargan -
finalul e curajos. titlul cam incompatibil cu conținutul. trecerea prea bruscă de la prima la a doua strofă, în sensul în care în a doua utilizezi cuvinte ca body painting, nick-uri, cocktail, Kali, iar în prima nimica de acest gen. poezia începe, după mine, de la "în fiecare seară...". chestia aia cu ciorile și emotivitatea nu e foarte credibilă.
vladimir -
Acum daca stam bine si ne gandim, dincolo de gradele de comparatie aparente ale incompatibilului, se afla titlul... ce e titlul? pentru unii un rezumat, pentru altii o gaselnita care sa atraga cititori, la fel, unii spun ca ar fi un hint... eu ofer o perspectiva, a celui care scrie poezia... asta nu inseamna desigur ca acesta este un drum cu prioritate... chiar imi doresc ca lectorii mei sa derapeze elegant si sa imi ofere perceptii complementare. Trecerea e desigur brusca din balcon indaratul usilor, probabil o fi vorba despre aceeasi poveste spusa altfel :) In rest ce sa zic... cuvintele descriu stari iar omul poate fi receptacol al acestora traindu-si diferit si nu monoton, coerent, viata. Chestia cu ciorile e reala... habar nu am cat este de credibila ca nu m-a interesat niciodata sa scriu adevaruri mari in versuri scurte. Multam de parere Catherina.
bobadil -
Sa-ti mai spun a cata oara ca timpul este cea mai mare iluzie? Nu... tu stii... poate dintre toate figurile mitologice, simbolice, Kali este cea mai inselatoare. Dar eu nu cred ca poemul a fost construit pe sintagma din final, cunoscand oarecum (atat cat mi-a fost ingaduit) mistica autorului. Cred ca aici avem de-a face mai degraba cu un katharsys, un abandon care vine sa sfinteasca o moarte care, cum afltfel, devine apoi o noua viata. Poate de aceea apare kali acolo, in final. Poemul mi se pare un pic descriptiv, insa incercarea moarte n-are in literatura. Trebuie sa marturisesc ca atunci cand simti viata asa cum o simte vladi, pesemne iti vine greu sa spui cuvinte prea grele despre lucrurile vii. Si pana la urma urmei, toti punem deoparte "banul pentru luntras", insa pana una-alta uite ca rubiconul e siretul sau prutul sau nistrul. O lectura rafinata, un fel de lectura obligatorie pe aici, ca sa zic asa. Andu
bobadil -
P.S. A... si era sa uit... titlul, "loc de strigat LA ingeri"
vladimir -
Multam de comentariu Andule... stii tu ce stii despre Kali :)
Superb
Oriana -
Nu se mai văd penițele, cred că a avut o mulțime poezia aceasta. Admirația mea pentru titlu, primele cinci versuri și strofa a doua. Mai ales referința la zeița neagră Kali, fascinantă și înfricoșătoare, așa cum am cunoscut-o în cartea lui Dan Simmons, Song of Kali.