acesta este un text cu oameni care nu mă surprind
cînd vine iarna îmi aduc aminte de înmormîntări
frigul care te face să îi invidiezi pe morți
pentru ca da nu mă surprind morții
felul lor de a fi calm lipsit de pretenție nemișcarea
vara morții întineresc stau ascunși sub flori și vorbesc între ei
mai ales sub plăcile de piatră peste care picură apă
din robinetele cișmelelor din cimitir
apoi nu mă surprind șoferii care aduc marfă în librării
oamenii ăștia nu fac nimănui nici un rău
nu pot să vorbească sînt puțin supraponderali
și au întotdeauna un început de chelie
m-am întrebat ce ar însemna dacă aș fi așa
nu mă surprind proștii
poate pentru că sînt mulți și poate
pentru că au un fel prietenos comun de a fi
iar mie mi s-a reproșat mereu că nu am prieteni
și mi se pare interesant cum nu mă pot hotărî dacă să sufăr
sau să mă lase indiferent lucrul acesta
oamenii siguri pe ei nu mă surprind
cu timpul am înțeles că e o boală
și că nu se poate lua
de atunci nu îi mai pot auzi cînd vorbesc
le urmăresc forma cărnoasă a buzelor mișcîndu-se
umerii ochii poate chiar sînii
dar nu îi mai pot auzi
nu mă surprind oamenii care vorbesc la televizor
cred că fac un fel de școală pentru banalitate
și nesurprinzător
ar trebui să mă feresc de ei
seara nu mă surprind oamenii care gătesc în maiou
în lumina galbenă din bucătărie
sau șomerii care vorbesc despre prezervative
nu mă surprind taximetriștii
femeile care vorbesc rusește pescarii
oamenii cu cîini și profesoarele de matematică
dar aceasta este o listă
niciodată completă