toamna
lumina cotcodăceşte mereu la aceeaşi oră
îşi ridică aripile şi zboară spre nord
în timp ce vara se rostogoleşte din nuc
în iarba zbârlită ca un motan

anacondă încolăcită de starea mea psihică
ziua mă sufocă aproape plăcut cu întrebări despre
surprinzătoarea impotenţă a soarelui

prins între interminabilul argument dintre anotimpuri
muşc ritualistic din mărul lui Newton

un os din şira spinării îmi iese prin piele
vrând să arunce cu pietre în apusul
tolănit ca un tigru pe cer