yester -
foto: p.b.
singur și trist în fața unei tastaturi negre
precum o patinatoare într-o rotire corelată cu tine,
îmi vin gânduri ascuțite, să intru pe gheață, să țip înecat,
poate ca un fanatic cu o grenadă în gură,
nu mai știu literele pentru care am fost la grădiniță,
ochii mei salivează în felul lor habotnic,
aproape ca o icoană pupată de toate babele satului,
ca un dascăl de catifea peste un glas de oțel laminat,
omul își aruncă toate speranțele în cifre
numai pescarii stau neliniștiți în patinoar,
inutili și prostiți dau din cap ca și cum ar înțelege…
cu afișul în brațe stau în primul rând torcând,
mormăind ce ești tu, ca un soț de elegie,
toate cu o octavă mai sus.
Poezie:
Comentarii
Younger Sister -
mirat și singur, aceasta este viața scribului, un biet ocnaș care își vinde sufletul pentru o peniță de aur... pe hîrtie
Aranca -
cred că ești într-o formă bună literar vorbind, în ultima vreme și asta nu face decât să mă bucure. deosebit începutul: "singur și trist în fața unei tastaturi negre precum o patinatoare într-o rotire corelată cu tine, îmi vin gânduri ascuțite, să intru pe gheață, să țip înecat, poate ca un fanatic cu o grenadă în gură"
Sapphire -
Într-adevăr Paul a regăsit starea de care probabil avea el nevoie pentru a scrie poezie. cu alte cuvinte, pare că nu te mai joci, ci ai o anumită aplecare asupra constructției ideatice a poeziei, îi dai voie să se dezvolte și o conduci cu mână sigură în același timp. Rămân urmărită de imaginea pescarilor neliniștiți in patinoar (mie mi se pare formidabilă), ca și de senzația că joaca supremă o dă spectatorul, dacă înțelegi ce vreau să spun. Aș spun un "nu" pentru titlu, poate o reminescență a unor tendințe de epatare pe care le-am observat la tine (nu că n-ai avea voie, doar că uneori sunt prea mult). Mai remarc modul în care nu poți renunța la firul subțire, aproape invizibil, dar nu mai puțin letal, al autoironiei.
yester -
Lea, uneori în viață ajungi să afirmi precum dna Doinița Coman "suficientă mie nu mi-am fost niciodată" pentru ca mai apoi să găsești această sintagmă la Montherlant în "Demonul binelui", pare-mi-se. trăim printre semnificați, aici da, ocnași, dar semnificanții sunt eliberare.cât despre mirare există o carte interesantă "Mirarea filozofică" apărută prin '90 și ceva, care mi-a declanșat resorturile pozitive pentru înțelesul cuvântului, după cum îl spuneai și tu, iar singurătatea e o noțiune mai mult decât relativă și discutabilă. cât despre actul faustian pe care îl intuiesc în ce-mi spui, sunt străin.cad bine voroavele tale, triste ca tricoul de pe mine:) Aranca, semnele tale sunt un semn bun pentru mine, reprezinți o categorie importantă de cititori:)! Bianca, nu pot să nu savurez comentariul tău. ironia o împărțim frățește. îmi place modul tău de argumentare și cred că ți-am mai făcut complimentul acesta:), însă intuiția este de-a dreptul debordantă. ai presimțit că spectatorul este personajul principal cât și faptul că starea mea de acum îmi este favorabilă actului creativ:) bravo! cine nu și-ar dori cititori atât de atenți și dezinvolți?:)mulțam de acestea și de îngălbenire![ce zici, am mai epatat o dată?:)]