Ușa se închide lent în spatele Luizei cu un click cunoscut pentru colegele de cameră. E îmbrăcată într-un trenning cu o dungă albă de-a lungul mânecilor, care se mulează pe dimensiunile standard, bluza îi coboară până la nivelul taliei, iar pe abdomen atârnă șnurul alb al pantalonilor. Luiza are o constituție filiformă la care se adaugă un aer de visător ireversibil, de zburător introvertit. Conformația ei e o tramă biotipală care trece din generație în generație, astfel corpul ei armonios, subțire, de o senzualitate redundantă, se unduiește fin dând senzația unor lecții genetice de etichetă. Structura articulațiilor ei face din simplul mers, din întinsul rufelor, din genericul gest al ridicării unei țigări o poezie mecanică. E naturalul, e autenticul unei femei frumoase. Și ciudate.
Deci click.
Luiza iese din cameră și se sprijină cu spatele de peretele rece al coridorului, lângă ușă. Alunecă de-a lungul lui până pe mozaic, unde așează conserva goală adusă pe post de scrumieră și își aprinde o țigară. Se gândește la examenul de a doua zi, examenul de oase. E studentă în anul întâi la medicină generală, iar în cameră a discutat cu colegele despre oasele pe care le cumpăraseră. Erau oase pasate din an în an și se străduia să nu se gândească de unde vin, ale cui au fost, cum au ajuns la ele. I-au dat 50 de RON lui Iulian și atât. Nimeni nu întreabă mai mult. Eventual ce nota a luat și-apoi, după examen, se apucă să întrebe prin an cine mai are nevoie ele. E circuitul denaturnat al osului în natură, la un moment dat tot în pământ trebuie să ajungă... își spune Luiza, ca un fel de slujbă ironică, pe care o face fiecare student când le dă mai departe.
După examenul de oase urmează cel de organe și mușchi, așa că se scot cadavrele din formol pentru disecție. Luiza asteptă cu un interes morbid momentul. Avea să vadă un cadavru, ceea ce e cu totul altceva decât un os disparat, descărnat, curat, fără miros. La momentul potrivit avea să-l înfrunte, o să-l ia pe bucăți... Momentul, cum va putea. La capătul coridorului aude pe cineva venind. Un tânăr. Nu-l vede prea bine pentru că e mioapă dar distinge o siluetă cu pași lenți. E înalt. Are un ritm clar, zgomotul pașilor lui se propagă asemeni unui ceas interior. Cu fiecare pas Luiza simte că ar trebui să se ridice, să plece, ca și cum undeva cineva o așteaptă.
- A, lunganul Sofiei, își spune și trage din țigară zâmbind complice în timp ce eliberează fumul. Sofia... Ce repede te miști, cu o discretă invidie.
Frumusețea ei devenise un impediment, crea măști, îndrepta coloane, și-ar fi dorit să vadă prin oameni, prin crisparea unui genom pus în fața unui alt genom superior. Ar fi vrut să vorbescă prin pereți. Își amintea cum în excursii ciocănea în pereți, iar cel de dincolo îi răspundea necunoscându-i constituția longilină. Astfel, bătutul unui tact mărunt în mesele din baruri devenise un tic remanent al acelei perioade atunci când își dorea să-și dezbrace interlocutorul, să înlăture spectacolul.
Se uită după lungan bătând ușor cu unghia în mozaic un ritm ușor, își spune că data viitoare o să-și ia ochelarii, să-l vadă. Lunganul întră la 204. Și-apoi liniște.
Click.
- Ci faci?
- va urma -
Comentarii
"circuitul denaturnat al osului în natură"
Sancho Panza -
:)
mi-a placut ideea. astept si continuarea.
ma intreb daca nu ar fi mai bine sa inlocuiesti acel "pasat" ("Erau oase pasate din an în an"); la prima lectura, m-am gandit la oase... zdrobite!
Os
Ardagast -
Textul are vână, să nu spun "os". Am observat trecerea "tramei biotipale", din generaţie în generaţie, în mod asemănător cu osul de 50 de RON.
Ar merge şi un craniu veritabil pe post de scrumieră. Miopia Luizei îmi pare că lasă cititorului un sâmbure de mister, care s-ar putea dezvălui în fragmentul următor.Scuze, dacă sugestiile sunt deplasate!
Adriana, Sorin
Crin -
ups, nu mi-a trecut prin cap nicio secundă ideea cu pasatul oaselor. Voi găsi o altă formulare. :) E un text relativ lung, si cum bine a intuit Sorin, este ceva mister la mijloc. Sper să vă placă.
Mulțumesc de păreri. :)
Oase lungi
Călin Sămărghiţan -
Roxana Sonea nu mai e de mult un scriitor în căutarea identității. Cititorului nu-i mai rămâne decât a pătrunde în lumile ei, a învăța din ale ei ”lecții de etichetă”.
Da, ideea acelui ”circuit” dă o notă ironică, dar face bine textului și poate chiar aici e miza. Îmi place accentul pus pe ”construcția longilină”, pe subțirime, pe filiform, în câteva rânduri în mod implicit, doar la nivel de sugestie. Se simte.
Paragraful 3: ”ale CUI au fost”, probabil.
multumesc, Călin
Crin -
din nou, pentru atenția ta. Da, acolo e CUI. Corectez.
Legat de constituția longilină, e cunoscut faptul că se corelează cu bolile psihice cu ar fi schizofrenia, doream să sugerez prin aceasta doar o notă de bizar sau măcar o notă de neîncredere în personaj. Va fi o incursiune într-adevăr. Sper doar să fie una reușită. :)
Crin,
batori -
"Eventual ce nota a luat și-apoi, după examen, se apucă să întrebe prin an cine mai are nevoie ele." - not(ă), nevoie (de) ele.
Citesc. Spor.
Şi parcă la titlu. Nu ar suna mai bine în limba română?
batori
Crin -
Multumesc de semnalarea greșelii. Se tot strecoară...
Hm, știi de ce aș prefera să rămână în engleză? Pentru că expresia mi se pare tare interesantă. Americanii (e chiar din constituția lor) nu-și crează fericirea, n-o asteaptă. "Pursuit" sună a urmărire, a vânat, parcă stau cu pușca în mână la capăt de coridor țipând din rărunchi "unde ești?", spărgând toate ușile de-a lungul lui. (există acest echivalent în limba română?)
Cam asta-mi inspiră, de aceea aș vrea să rămân la el, și se leagă ulterior oarecum de acțiunea povestirii. Dacă la sfâșitul textului încă mai consideri că ar trebui schimbat, schimb. :)