mâine…

așteptam un
semnal itineraric al căilor libere
ca o pată de contact
elipsoidă ireală a restricțiilor
atunci când roțile plecau la seceriș

eu strigam n-auzea decât foșnet

sunt aici nu mă vezi uite dinții
i-am înfipt în traverse când trec
trenuri grele cu zgomotul sec
peste rostul de aer al minții

sunt aici mor aici o amprentă
prinsă-n cruci de metal cu tirfon
ca pe-o gamă de țipăt afon
scriu în poduri deriva latentă

spunea mâine
și mâinile ei depășeau viteza maximă a percepției
telecomandă cu bariere mecanice noi
convoaie cu parcursuri paralele
sau remorcări izolate
ale punctelor de secționare

trecea mâine și tăceam poate umbră

n-are sens n-are cum să răstoarne
alungirea de suflete sub
înșirarea aceasta de cub
trecând trenul pe macii de carne

un perete cu sânge de artă
numai câmpul rămâne cu noi
bariere din oase și ploi
colorând sub tăiș piatra spartă

trecea mâine
șerpuire de linie viața
noastră categorie de B fără minus
cu plus doar la ruperea de sigilii
și praful de roată dințată care comută
dincolo de abscisă macazele

era mâine...

sau poate trecuse peste rând
de-atâtea mărci de siguranță timpul
cu-atacarea în fals
ne murise tăcând