1.olympia
opus 8 plagal''

îmi beau cafeaua cu hoffmann și offenbach
am o nouă comandă de portret
olympia, păpușa lor favorită
la preț promoțional cu negativul ariei
eu pictez, ea cântă, ei privesc

soare coclind pe un piept inert
rochia miroase șerpionic
frazează staccatto în registrul acut
de la contra-re distonează
trag de fundă s-o acordez
mecanismul fără susținere se desface scârțâind
antonia, strigă hoffman, susține-o
aș putea fi antoniU? negociază desprins din partitură un personaj
cu mâinile compostate la intrarea în conul de umbră
les oiseaux dans la charmille
partida de corzi le acoperă glasul huruit de mașină
în fundal schițez un al șaptelea vibratto de timp
plictisit s-o mai susțină antoniu îi trage o țeapă olympiei
fix în plex
sunt o femeie adevărată. poink. lată.
eu ce fac? panicat, antoniu
vii altădată...

2.ea

într-o verandă a lumii,
ea lasă la înmuiat petele de sânge ale unor răni vechi

își plătește cinstit dreptul la somn fără sedativ
fado esspresso, roșu de căpriana, clorofil sub pleoapă

barba albastră a viitorului o urmează pe stradă, în
cafenele, în singurătăți, pe email

o nouă cosette
purtându-și tăcerea ca o rochie cu lalele grele

comprese de poezie pe linoleumul murdar al clipei

tunzând luminile unui nerv aprins
își rescrie zilnic profilul psihologic
într-o grădină publică

trandafiri albi plini de sânge, mama

sub soarele iberic al unui far
a transformat ochelarii de cal ai vieții
în pălării de pai

3. pisicile

mia-u-u-u-u
mi-i.i.i.i.i-au
miau-u mi-au
rossini, închide cd-ul
am de lucru

motanul se supune nervos
dar staccaturile continuă
aprind o țigară și chem prima pisică
la pozat
extrag doar ochiul pentru tablou

pe scaun, pisica miaună ca pe un podium
dulce
sub scaun un bărbat mov
ov oleov oleg coregraful pisicilor
plictisită,
extrag doar mov

deschid partitura duetul pisicilor
cântă, rossini:

sunt o femeie cu sânge albastru
pictând
două siameze
o dogoare verde și
un domn mov

pablitta (spune rossini)
știu ce nume are tabloul

?

regele și-a premiat pisica

!

4. coral amadeus
meditație asupra unui manuscris descoperit
recent la salzburg, colecția ,, Pălăriile de pai''

mormântul lui mozart nu există cu adevărat
e doar o mină de diamante
salieri l-a iubit cu disperare
deși l-a omorât
pisica imperială l-a îndopat cu grisine
salierice
ascuțite
mozart, apolinicul, a râs și a spus
iubesc jocul
salieri a facut dragoste în taină
cu umbra lui mozart
însă nu putea recunoaște

artiștii au nevoie de o viață pentru artă și
una, de rezervă, pentru ei
aer răscroit la încheieturi prins cu agrafă

5. joben
regizor classic visconti

cețuri
vikingul de argint sfărâmă
corabia cerului în două candelabre

sângele lui albastru scurs pe dale mov
sălbăticind nepietruitele drumuri ale apelor
castelul esterhaszy în ruine

un timpan spart verzui ca un păianjen
putrefact
doar apele limpezi înfloresc un condei bizantin
la commedia dell'arte è bella e infinita

colombini într-un salt mortal-poeții
mylord,
în fiecare suflet e un tron de rege
coroană și sceptru așteptând

în ultimii stropi ai zilei
un pumnal se spală în nisip

colecția ,, pălăriile de pai''