In mai 1606 la vîrsta de 34 de ani
Caravaggio omoară la Roma pe Ranuccio Tomassoni
într-o cearta plecată de la un pariu,
îl pune, îl pierde
e rănit, învinuit de crimă, pasibil de sentința
de moarte, o întinde spre Roma
să mai facă ceva pictură
nomad între Malta si Sicilia e mereu pe fugă
nu-i plac ideile renașterii
caută țărani de model, picteaza sfinți cu degete
murdare cu bătături grosolane
picioare arse de munca cîmpului grea,
niște zei pagani în semiumbra chiaroscuro
de ev mediu ce se termină fără glorie
lumina se tîrăște greu
prin ceața dimineților toscane,
auzi cum bat clopotele de sîmbata mare?
aude, pictează nebun în trei zile
fantastica "Cină la Emmaus",
apoi e arestat tot la o
bătaie, vede gratii, pipăie gratii cautînd slăbiciunea lor,
reușește să evadeze, schimbă paleta,
se duce să dea lecții lui Velasquez,
e dulceag decide, prea multe femei,
îl vizitează pe La Tour,
se vede copiat, invidiat, nu-i pasă, are un destin
pune sînge, mult sînge, motivele pagane dispar ,
moartea e pretutindeni, tenebroasă
hai sa fac o crucificare zice, o face,
"Crucificarea sfîntului Andrei"
mort de o moarte miraculoasă pe cînd soldații
încearcă sa-l dea jos de pe cruce
lumina Domnului îngheață miscarea, o femeie
leproasă priveste de jos în sus,
sus este El, jos soldații în armurile epocii,
ne lasă atît spațiu cît să intram în
tablou în coplesirea lui 1607, papa trimete
soldații să-l aduca pe tavă,
e la Siracuza Sicilia, se ascunde,
la o masă afumată de lumînări și seu
scrie o scrisoare în latină:
Mirabilis ecco,
cere iertare, pardonul papal
papa
ezită să raspundă, deci scapă de soldați
deghizat în precupeață
găsește un om cu barbă patriarhală
îl pictează nud, plata: 2 taleri și un castron de
supă acră, pune o roba roșie pe model
îmbrac-o, nu, mai bine una albă,
murdară de noroiul golgotei,
mîna dreaptă țîșnește
într-un spațiu ce nu e al nostru,
doar un apostol deschide brațele în extază
Doamne zice, stau cu Hrist la masă, coș cu fructe,
apa Jordanului în cană simplă de lut,
i se pare vulgar
șterge totul, mereu nemulțumit, repictază în nuanțe mute
de verde-maro, nu prea mai e lumină
în anotimpul ăsta cețos
ia pictura la Neapole, mergea pe jos prin
praf, picioarele răni deschise
trece o caruță cu o femeie în negru
urcă zice văduva, se urcă, se ascunde în casa ei
etajul doi, se iubesc un timp
deși ar prefera un băiat în pat,
e calm, spălat, pieptănat ,
mese două pe zi: spaghete cu ierburi si usturoi,
vin Montecatini sau ce se găsește,
lumina meridională tocmai bună,
degeaba, are clipe senine prevestitoare de furtună
nu poate picta nerealist
e momentul " Flagelării "
schițează un Crist torturat
in stil clasic nu baroc,
e prea devreme de baroc e doar 1608
e realism tragic ce face fară să dea un nume
sintezele sunt acolo în atitudinea contorsionată a
trupurilor fară ecou într-un spațiu fară dimensiuni
doar reprezentare indusă a durerii, asta vrea,
parăsește vaduva, prea mult usturoi zice,
se mută la un tînar Simone Petratto
negustor de pînzeturi, se ceartă și cu el în timp ce
are viziunea unei finale lucrări,
nu poate face pace cu trecutul, e nevoie de o fabulă
enormă, dar cine sa pozeze "David cu capul lui Goliath" ?
alege pe Campacio Felippe
un fost coleg de pat,
e acum la culmea creației
știe exact cum să dea
expresie victorioasă pe fața unui David slab,
seminud ,în mîna dreaptă sabia scurtă,
în stînga capul decapitat al unui Goliath nefinisat
plin de sudoarea lupții date,
face zîmbetul lui David radiind de
compasiune, nu caută triumf
e doar un martiriu aici,
nici sînge nu e, poate adorarea călăului
pare determinat să termine, e insuportabil de multă violență
în lumea asta plină de simboluri dramatice,
într-o seara de noembrie
tabloul e aproape gata,
Carvaggio se așează să-l vază prima dată,
se dă 5 pași în spate,
nu e mulțumit
rupe o pensulă
nici Campacio nu mai vrea să pozeze fară plată
îl gonește
are nevoie de alt model pentru capul lui Goliath învinsul,
dar nu mai e vreme de schimbat fețe
ia un cuțit cu lama venețiana, se auto decapitează ,
continuă să se picteze pe el ca Goliath ,
ca o furie în propria sa nefericire,
mai are timp de o ultimă carafă rece
semnează pe spate Caravaggio AD 1610
și se duce sa moară
în timp ce jos în curtea pustie
mesagerul papal
descăleca
aducînd smerit iertarea..