O cunosc pe Europa din povestea bunicului meu.
Era ofițer de armată și lupta ca un zmeu.
Demult, în război, de o clopotniță, ca un ateu,
I s-a spânzurat Europa, căci ninsese la greu.

Europa era iapa care îl dusese în Odessa tranșant.
Nu se împiedicase în lupte, ci galopant
Prin frig, viscol, gloanțe, mine îl dusese constant
La poalele burgului când ningea sufocant.

Când zorii se crăpaseră, cum gheața în soare,
Venise ziua călduroasă și, din întâmplare,
Topise zpăda cernută noaptea și cu stupoare
Bunicul reteză hamul Europei spre eliberare.

O încălecă aprig, dintr-o suflare. Cu avânt milităresc
El porni. Flori de gheață peste ochi îi înfloresc.
Europa e moartă sub picioarele sale și este firesc
Galopul să-i fie fuga eternă în absolutul ceresc.