Superfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.

Virgile, eu iti propun sa ne limitam la observatii legate de text si sa nu ne intindem la insinuari referitoare la "profunzimea" si/sau capacitatea de intelegere a vreunuia dintre noi. Tu oricum esti asa de sigur pe afirmatiile tale incat nu realizazi paradoxurile logice din unele exprimari in care dorind sa accentuezi ceva dar iti iese pe dos ca de pilda in "dar pe cit de adevarat este acest lucru pe atit de cert este ca in observatiile urmatoare demonstrezi ca nu ai inteles cam nimic din ce am scris eu aici". Iar despre text poate o sa mai comentez, daca il mai lasi pe aici. Andu

Raman inca la parerea initiala ca poemul este un experiment si nu in sensul in care "tot ce scriu eu poate fi privit ca un experiment", pentru ca nu este asa, Virgil scrie poeme inchegate. Si ca orice experiment este discutabil, chiar imi doresc o polemica mai consistenta in subsolul acestui text. Revin, eu vad aici cateva planuri distincte pe care autorul ni le propune spre "digerare", spre "perceptie" insa din pacate prea schematic, disparat. Constat si o intelectualizare excesiva a discursului, abundenta concluziilor in absenta premiselor fara a fi folosita corespunzator sugestia. Asta asa, deocamdata, in cateva cuvinte. In ceea ce priveste paradoxul logic din comentariul tau te las sa-l descoperi singur Virgile. You will prevail, i'm sure. Asta e rostul unui paradox, la urma urmei. Andu