râsul
mi s-a spus
e o alergare interioară

îl alerg prin toate venele
prin toate labirinturile tresăririlor
atunci când presimt o furtună

pe deplin nu eşti niciodată pregătit să-l struneşti
te inundă sau te părăseşte capricios ca o femeie
chiar îndrăzneşte să-ţi tulbure rostul buzelor
deprinse a sta înţelenite cu vorbe
cu vreun moft senzual sau cu flăcări colorate în gri

uneori nişte aripi de vânt îl multiplică
îl fâlfâie dezinvolt prin fizionomia bunei dispoziţii
eşti într-un fel împins să te arunci de la etaj după el
crezând că vei trăi cu o secundă în plus

râsul e un iureş de ploi fără margini
o maree a liniştii sparte în cioburi

într-o bună zi îl voi scoate din mine
ca pe un zăcământ de coltan
îl voi muta în vinul poetic
şi-l voi servi înspumat statuilor
în pahare de marmură.