de ziua mea m-aş curăţa

imaginea utilizatorului solomon
Baladă Hipster

Astăzi sunt cinic îl ascult pe younger brother el comandă pizza la ofertă
două la preţ de una + intrare gratis la ciupercărie îi probez pălăria galbenă
îmi vine deck mi-e greaţă de ceva somn sete foame şi put
de ziua mea m-aş spăla ca mao într-o femeie cuminte
o dată în viaţă doar să văd cum e şi gata pot să-mi pun ştreangul
dar telegondola s-a oprit în staţie şi aşteaptă
un timp până al meu coboară de pe vrej se prăbuşeşte gemând
ah pensionării sunt vai capul lor profesorii sunt vai mama lor eu varză
m-am întins pe saltea şi părul lui aspru miroase a tutun şi autan
de ziua mea îmi iau prima pălărie şi zugrăvesc baia
mă voi schimba mă voi maturiza voi domestici amănuntele
poate îmi cumpăr o plantă dumb cane sau un bichon din obor
sunt cinic put şi mi-e greaţă cred că pateul a fost oxidat
mă mângâie pe umăr într-un fel vrea să ne-o tragem eu sunt
obosit ascult younger brother şi mă gândesc de ziua mea
să fac ceva o singură data în viaţă cum ar fi
să repet aceleaşi greşeli dar să nu mă mai mir că nimic nu se schimbă
şi gata pot să-mi pun ştreangul

Comentarii

și ce mult te-am iubit, mădălina...

asta ca sa fiu si eu cinic! pentru ca dragostea de sine sau de altul e, la limita, o forma de cinism...un epoche fenomenologic, care pastreaza doar inocenta primordiala a constiintei, dupa cum de multe ori fixand o față oarecare recunosc acea față din copilarie a lui celalalt, azi, parca umflata cu pompa...
pana la urma, situatia e comica, iar dupa cum zicea patapievici recent, cinicul, vrei nu vrei, are dreptate!si cand nu are, dreptatea tot de partea lui este.
apropos, ce este autan?

jos palaria galbena

nu pot afirma decat un lucru despre acest lucru, patapievici este patapievici, madalina a fost madalina, iar autanul este o solutie imptriva tantarilor. pot adauga si ca dreptatea este dreapta si cam atat legat de autan. cum a fost? eu da si stiu ca stii asta.

Da

Punere în scenă (perfecta?) a unui discurs suprarealist „controlat” si nu mai e, evident, „supra”. Iar melodia cu repetitie obsedantă, tot astepta punerea streangului; „de ziua mea m-aş spăla ca mao…” te lasa masca; daca nu stii cum si unde facea baie mao si, mai ales, de ce.

recunosc

Gorun, recunosc ca am pornit la drum inspirata de "recuperarea realului" la care faceai referire in textul de zilele trecute. initial, avea subtitlul "o recuperare optzecista a realului", dar am renuntat pentru ca mi-a parut prea infasurata si simandicoasa exprimarea. oh, da. Mao...
numai pentru atat si tot ar fi trebuit sa intre intr-una dintre cartile cartilor.

cinism vs inertie

Cristina, cred ca ai dreptate, cel putin in ceea ce priveste stilul meu inghesuit ca o casa evreiasca mutata intr-o garsoniera confort 2, cu tot cu afacere si clienti + cateva grame de paradox.:)