cu trupul făcut pâlnie
ascult
marea fierbinte peste nisipul răscolit
cerul lipit de pământ ca o lubeniţă coaptă
departe şi înalt peste tot glodul
adunat sub talpă cât un munte
e ţara mea
locul unde pun degetul pe mămăligă
pe steaua din fruntea cerbului
pe funia clopotului din biserica veche
de la apus până la răsărit
albesc şi eu din creştet până la os
odată cu soarele acesta
plin şi rotund mereu
legat să se învârtă în jurul casei mele
ca-n vremea facerii de la început
Poezie:
Comentarii
„ca-n vremea facerii de la
Maria - Doina -
„ca-n vremea facerii de la început” - cred că e o exprimare pleonastică. Aș renunța ori la „facerii”, ori la „de la început”.
Sunt câteva imagini reușite. Mi-a plăcut mult:
albesc şi eu din creştet până la os
odată cu soarele acesta
plin şi rotund mereu
legat să se învârtă în jurul casei mele
ca-n vremea facerii...
Mulţumesc Mariana. Totuşi,
Cristina Moldoveanu -
Mulţumesc Mariana. Totuşi, deşi am mai primit aceeaşi critică pe un alt site, îmi menţin părerea că în ultimul vers nu e un pleonasm. Nici nu e scris Facere, ci facere. Apoi, acesta e un poem cald, emoţional, nu e scris de dragul intelectualizării sau raţionalizării, ci pentru vibraţia sufletului. În final mai cred că uneori aparente pleonasme sunt necesare pentru clarificare sau amprentă stilistică. Cu atât mai mult cu cât primul meu vers conţine verbul a face, cu alt sens.
revin cu o precizare. "Facere
Cristina Moldoveanu -
revin cu o precizare. "Facere" este un verb care utilizat ca atare, mai ales în forma infinitivului lung, duce cu gândul la femeia care naşte, ceea ce nu are loc în poemul meu, mai ales fiindcă sunt femeie. Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.
Cristina, tocmai îți citeam
Virgil -
Cristina, tocmai îți citeam comentariile și nu mă puteam abține să nu zîmbesc. am senzația că tu nu îți dai seama că e cam ridicol să te auto-gratulezi. evident, fiecare poate scrie despre sine cum vrea și ce vrea. e țară liberă. dar ce e ridicol se vede. și nu, nu e mai bine ce ai scris tu. măcar și dacă numai de dragul chestiei ăleia „cînd doi îți spun că ești beat”. dacă ți-au mai spus și alții,... probabil că ar trebui să îți dea de gîndit. evident, nu e obligatoriu.
cînd scrii „vremea facerii”... cam 50-70% din populația normală a planetei se gîndește la ce scrie în biblie în cartea genezei. asta indiferent dacă tu te-ai referit sau nu la acest lucru. e cam greu să spui că te-ai referi la „o vreme oarecare a facerii” cînd termenul e deja consacrat. iar vremea asta „a facerii” este oarecum sinonimă cu începutul. asta ca să nu spun că nu prea poți să o faci sinonimă cu mijlocul sau cu sfîrșitul. it's common sense. deci, a spune „vremea facerii de la început” este pur și simplu pleonastic.
și n-are importanță cît de „pentru vibraţia sufletului” scrii tu aici, tot pleonastic este. mi se pare fundamental aiurea să sugerezi că a vorbi „pe limba sufletului” ar putea fi, vezi doamne, agramat sau ilogic. numai asa... de amoru' artei. că dacă ar fi așa atunci și scîrțîitul unei roți de camion sau răgetul unui măgar ar deveni poezie. sau icnetele unei femei la naștere (că tot făcusei aluzie). dar nu sînt poezie. pe bune, crede-mă.
deci, cu siguranță tu poți să faci ce vrei și să crezi ce vrei. dar nu cred că poți invoca „poezia” pentru aiureli. că nu ține. părerea mea.
Virgil, tu spui că e ridicol
Cristina Moldoveanu -
Virgil, tu spui că e ridicol cum am comentat eu, acelaşi lucru spun şi eu despre comentariul tău prin care tu flagelezi "auto-gratularea" mea. Este ridicol şi dincolo de bunul simţ să insinuezi că mă felicit pe mine însămi doar fiindcă resping faptul că ar fi pleonasm în ultimul vers al poeziei mele. Sau spun că este o exprimare cel puţin necesară. Şi "vibraţia sufletului" nu e pleonasm, e loc comun, se poate utiliza în comentarii. Insinuezi agramatisme şi te erijezi drept bun sociolog şi lector de sondaje publice (în care ştii sigur ce procent e de partea opiniei tale!...auto-gratulare evident). Este mereu aceeaşi poveste: jucaţi rolul de persoane care cenzurează simplitatea unui sentiment curat, dar în culise felicitaţi pe cei care vă sunt favoriţi şi le permiteţi dulcegării. (Mi-am permis şi eu o insinuare).
draga mea Cristina, mă tem că
Virgil -
draga mea Cristina, mă tem că ți-ar prinde bine dacă ai citi încă o dată, rar și cu atenție, ce am scris eu. și dacă nu te-ai încrîncena așa de tare. că nu face bine.
pe bune. ai putea descoperi eventual că ideea cu auto-gratularea nu are nicio legătură în sine cu faptul că respingi ideea pleonasmului din acel vers. e absurd să mă acuzi de așa ceva. eu credeam că tu ți-ai dat seama, dar dacă nu, îți pot arăta.
ideea cu auto-gratularea se referea în esență la următoarele afirmații (în special la forma lor și nu la obiectul în sine):
„deşi am mai primit aceeaşi critică pe un alt site, îmi menţin părerea” + „e un poem cald, emoţional, nu e scris de dragul intelectualizării”. adică, noi trebuie să înțelegem că tu ți-l lauzi că e „cald și emoțional” (deși e puțin cam de prost gust să ți-l auto-lauzi) dar modul cum o spui este că, de vreme ce e, vezi doamne, „cald și emoțional”, nu prea mai poate să suporte nicio critică. dacă ție asta nu îți sună ridicol, I rest my case...
apoi, „Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.”. deci... e, vezi doamne, ca un „poem-poveste”. nu știu exact ce vrea să spună asta dar sună, cum să spun.... impresionant (sau impresionabil). și probabil, conform logicii tale, din cauza asta (că e „poem-poveste”... e mai bine „cum ai scris” tu. nu știu cum să îți spun, dar mie îmi sună ridicol. deci fiindcă este... înseamnă că (cum) ai scris tu e... mai bine....
nu mai am nimic de adăugat.
în ce privește aluziile tale cu favorți și dulcegării, te asigur că nu mă deranjează sau afectează cu ceva. nu ești nici prima și nici ultima care aruncă cu vorbe aiurea. cînd vei veni cu exemple concrete și nu cu calomnii jenante îți promit că te voi băga în seamă. pînă atunci nu îmi pari decît o persoană frustrată care nu știe cum să se refuleze. atît.
Virgil, nu mai comentez decât
Cristina Moldoveanu -
Virgil, nu mai comentez decât atât: voi părăsi acest site în care domnul administrator Virgil Titarenco foloseşte un limbaj aproape obscen de insultător la adresa persoanei mele. Dacă veţi citi comentariile d-lui la acest poem veţi găsi un număr de....13 numărate de mine...atacuri la persoana mea prin afirmaţii hazardate. Poate sunt chiar mai multe.
În plus repet: nu mi-am lăudat poezia prin faptul că am spus că e poem (cald şi emoţional sunt atribute, reale în acest caz; cine spune că ele înseamnă poezie bună?). De altfel, fără niciun fel de "refulare", voi înceta (sper că definitiv de data aceasta) să mai scriu poezii, pe care am repetat de atâtea ori că nu le consider poezie bună. În şapte ani nu am fost publicată în ţara mea şi doar de două ori am fost tipărită pe hârtie în S.U.A. E evident că nu mai sper să scriu vreodată poezie bună. Poezia bună se citeşte şi/sau se publică! Eu nu am avut nici cititori, decât ocazional, nu mai explic.
Cristina, a face așa o dramă
Virgil -
Cristina, a face așa o dramă din simplul fapt că cineva ți-a arătat existența unui pleonasm mi se pare absolut deplasat. apoi eu nu văd unde sînt atacurile astea la persoană. cine pe cine a atacat mai întîi? apoi, eu zic că ți-am explicat cu destul de mult calm ce am vrut să spun. nu ai reușit decît să mă convingi că greșesc cînd am răbdare și explic și că aș face mai bine dacă aș trimite decizii și concluzii succinte. că dacă cineva nu vrea să înțeleagă tot nu înțelege. draga mea, dacă ție îți place să faci dramă și să te hrănești cu ea, te privește. poezie scrii dacă ai chef și dacă îți face plăcere. critica și aprecierea le primești dacă le meriți. și nu ești obligată să le accepți. atît.
Un sfat prietenesc
Maria - Doina -
Nu mai revin cu argumente, mai ales că Virgil le-a anticipat pe toate.
Ar mai fi unul, de altă natură, legat de ultimul vers sau de ultimele versuri ale unui poem, în general. Părerea mea e că finalului unui poem trebuie să îi acordăm o atenție sporită pentru că acesta trebuie să fie impecabil din toate punctele de vedere. Un singur cuvânt în plus/în minus/nepotrivit poate strica tot. Părerea mea.
Sfatul meu e să colaborezi mai mult cu lectorii, în sensul că, dacă ei vin cu un anumit feedback negativ, să fii mai maleabilă, să accepți că poate au dreptate într-un anumit procent. Până la urmă, scrisul nostru, din momentul expunerii publicului, nu mai e doar al nostru, ci și al lui prin modul cum îl receptează. Se întâmplă adesea ca noi să scriem ceva, să intenționăm a exprima o idee, un sentiment, dar să fie receptat altfel. Desigur, vina poate fi împărțită: ori noi nu ne-am exprimat corect, ori receptorul are dificultăți de receptare, ori au intervenit alți factori perturbatori.
Și mai e ceva: dacă un poem, un vers, o expresie, au nevoie de explicații suplimentare, ceva nu e tocmai în regulă. De va fi să fie publicat în volum, nu va fi publicat cu tot cu explicațiile autorului.
Încearcă să îți recitești poemele detașată de emoția cu care le-ai scris și poate vei reuși să fii mai obiectivă cu propriile creații. Și eu încerc să fac la fel.
Și ca să fiu onestă până la capăt, mai ales că știu că ai nevoie de un feedback pozitiv, ca fiecare dintre noi, de altfel, pot afirma că se observă un progres în poemele tale. Și va mai fi dacă vei fi deschisă sugestiilor și criticilor.
Referitor la însinuări, e bine să fie spus clar, la obiect, atunci când se observă un fapt de „favoritism” și nu când suntem criticați, fiindcă în această situație riscăm să nu dovedim altceva decât frustrare, răzbunare, și nu formularea unei observații pertinente, obiective. Și te asigur că nu există „culise” și nici favoritisme. De data asta trec peste unele afirmații.
În speranța că vei înțelege corect cele scrise, închei aici și voi purcede la a citi cu interes real noul tău poem :)