în noaptea asta spâzurată de lună
marea îşi deapănă alte poveşti,
o statuie pe care cineva a numit-o ereticul plânge,
din vârful copacului pământul îmi pare
una din cele şapte minuni ale lumii.
ieri aerul căra toamna în spate
parcă un şlep descleşta muţenia apei,
parcă un şoarece ronţăia colţul etravei
încercînd să iasă afară. un suflet de pasăre îşi
căuta trupul prin frunzele moarte.
fără pardesiu mă simt ca o pată de culoarea kaki.
fragmentat în sunet albastru duhnesc a cerneală
departe, în urmă, copiii adună potcoave din praf.
după cântatul cocoşului sentimentele mele ies în vârful
picioarelor cum ies dimineţile din barul de noapte
şi aşa cum aduc zorii fluturele la gura fântânii,
clipeala de ochi măsoară lumina ca s-o aşeze în oale.
atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august.
de câteva zile aerul din plămâni e-o pasăre albă,
inima ta e plină de umeraşe.
ars pe alocuri de flacăra rugii roasă de timp
şi distanţe, anotimpul din mine e umed.
mă învelesc instinctiv cu zgomotul trenului.
prin ureche trec octavele vorbelor
ca bisturiul printr-o claviculă.
Comentarii
ingenios!
Ottilia Ardeleanu -
ai reuşit din versurile mai multor poezii - pe unele am satisfacţia că le-am recunoscut la prima citire (o să fac doar câteva exemplificări: "şi aşa cum aduc zorii fluturele la gura fântânii"/ "din cartea profeţilor", "atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august/"din cartea eclesiastului", "... clipeala de ochi măsoară lumina ca s-o aşeze în oale"/"din cartea proerbelor") - să faci un poem care are aerul că îşi cară metaforele în spate, cu acuitate, un ansamblu cu sens din care se deznoadă sensuri, o pătură lirică cu care înveleşti cititorul, îl aduci la cald, el simte cum duhneşti a cerneală...
ne-ai introdus în natură, fie ea spânzurată ori nu, apoi, mai aproape, în natura interioară cu un aer ca o pasăre albă. pentru ingeniozitate şi lucrul bine făcut, nu pot decât să apreciez!
mai voiam să adaug:
Ottilia Ardeleanu -
este bine să schimbi titlul! găseşte-i unul pe măsura textului. nu divulga...
bine
nicodem -
Otilia, am dezbătut problema şi am găsit că e bună sugestia ta. pasăre albă sa fie. mulţumesc pentru citire, apreciere şi acest com cu peniţă. am visat că scosesem o carte şi prima copie ţi-o dădusem ţie.
titlul încă nu e
bătut în cuie.