Draga mea, Saphhire, este un poem foarte frumos din toate punctele de vedere. Sincer, nu indrăznesc să comentez un poem, cred că incă nu am câștigat acest drept, dar să încerc să dezvălui câteva motive care nu m-au lăsat numai cu lectura ci am simțit nevoia să atrag atența asupra acestui final atât de reușit. Să adaug căteva elemente care îmi susțin afirmația despre acest poem: unitatea ideilor, prozodia interioară liniștitoare și specifică Profetului, autorul este cu personalitate poetică, un poem scris de Virgil Titarenco poate fi recunscut și fără semnătură, această caracteristică este după mine cea mai importantă pentru orice creator de artă scrisă (adică să fie detașat de pluton! de marele pluton! .. să aibe marcă proprie! să fie recunoscut după scris, fără semnătură! și Profetul face din plin acest lucru cu tot ce se numeste creație literară!...) Virgil Titarenco este un nume cu un loc sigur in literatură, a intrat deja în Hiperboreea. Citesc intotdeauna cu foarte mare plăcere poemele sale. Acel iz stănescian, nichitian, este undeva in spațiu ca "element chimic" în alcătuirea unui poem de care poetul de față se folosește discret, natural, atît cât e în firea vieții elementul comun "nurilor comuni" din universul stelar. Steaua lui Virgil Titarenco are strălucire proprie și inundă și domină lumina celor care o deslușesc, este ca o cometă pentru fanii poemelor sale. Licențele poetice simple și autentice dezvăluiesc cititorului o forță poetică nedescătușată în totalitate, dar gata să izbucnească într-un Vezuviu imprevizibil și atemporal Sunt foarte multe lucruri frumoase de scris despre poezia acestui poet deja cunoscut navigatorilor pe net, căutătoti de comori scrise, cât și unui număr remarcabil de cititori ai cuvântului publicat, din biblioteci ți nu numai.